Ultima actualizare: 6 iunie 2024
Functionarii ANAF ar putea fi obligati sa plateasca amenzi intre 2.000 si 10.000 de lei daca nu respecta termenele legale pentru transmiterea comunicarilor catre contribuabili. Aceasta prevedere face parte dintr-un proiect legislativ initiat de senatorul USR Cristian Bordei, care vizeaza responsabilizarea organelor fiscale si protejarea drepturilor contribuabililor.
Initiativa legislativa vine in contextul numeroaselor situatii in care contribuabilii sunt executati silit de ANAF, fara a li se oferi posibilitatea de a clarifica obligatiile fiscale inscrise in somatii. Conform legii, contribuabilii au dreptul de a solicita initierea procedurii de mediere, care suspenda executarea silita pana la finalizarea acesteia. Insa, adesea, ANAF ignora pur si simplu termenele legale prevazute pentru aceasta procedura.
„De cele mai multe ori, victimele acestei incalcari a legii de catre organele fiscale/ANAF sunt, in majoritate, persoane cu venituri mici, varstnici cu pensii infime, familii cu mai multi copii, familiile monoparentale, etc… categorii care nu isi permit sa apeleze la consultanta de specialitate sau la avocati”, a declarat Cristian Bordei, initiatorul proiectului.
Potrivit legislatiei in vigoare, dupa depunerea procedurii de mediere, executarea silita inceteaza pana la finalizarea medierii. Insa, exista cazuri in care ANAF nu raspunde in termen, nu raspunde deloc sau amana raspunsul luni de zile, ceea ce permite continuarea executarii silite, fara a oferi contribuabilului posibilitatea de a aduce clarificari.

Conform procedurii, platitorul de taxe are la dispozitie 15 zile sa initieze medierea, iar ANAF trebuie sa raspunda in maximum 10 zile si sa organizeze intalnirea de mediere cu contribuabilul. Ulterior, contribuabilul are 15 zile sa plateasca sumele datorate, iar daca nu o face, ANAF poate continua masurile de executare silita.
Cristian Bordei subliniaza ca nu exista nicio explicatie pentru faptul ca incalcarea termenelor de catre organele fiscale nu este sanctionata in prezent. De asemenea, el aminteste ca o initiativa legislativa anterioara, depusa de deputatul USR Victor Ilie, care prevedea ca si statul sa plateasca dobanzi si penalitati contribuabililor pentru intarzierea achitarii sumelor datorate, a fost respinsa de senatorii PSD si PNL si se afla blocata la Camera Deputatilor.
„Masura propusa va avea ca efect responsabilizarea organelor fiscale, cu atat mai mult cu cat, ca urmare a neindeplinirii obligatiilor lor, contribuabilii sufera consecinte majore, precum executarea silita sau blocarea conturilor”, a concluzionat senatorul USR Cristian Bordei.
Sursa imagini: Unsplash
Subiecte abordate in articol: ANAF, amenzi, comunicari, mediere, contribuabili