Există o concepție potrivit căreia civilizația a început odată cu primul femur vindecat. Vindecarea acestui os durează aproximativ șase luni. Pentru ca o societate să poată îngriji pe termen lung persoanele care nu se pot întreține singure, ea trebuie să fie suficient de avansată din punct de vedere tehnic și etic. De aici provine ideea că un os vindecat reprezintă un indicator al apariției primelor civilizații.
Dar cum abordează Biblia problema dizabilității? Care este atitudinea dumnezeului biblic față de persoanele cu deficiențe fizice sau cognitive?
Excluderea persoanelor cu dizabilități din locurile sacre
În Cartea a doua a Regilor găsim afirmații discriminatorii precum:
„De aceea se zice: Orbul și șchiopul nu vor intra în Casa Domnului.” (2 Regi 5:8)
De asemenea, există interdicții pentru persoanele cu probleme reproductive:
„Cel cu testiculele zdrobite sau cu mădularul tăiat să nu intre în adunarea Domnului.” (Deuteronom 23:1)
Cu toate acestea, Dumnezeu le binecuvântează pe unele femei sterile cu urmași remarcabili. Sara l-a născut pe Isaac, Rebeca pe Esau și Iacov, iar soția lui Manoah pe puternicul Samson.
Utilizarea dizabilității ca metaforă pentru defectele spirituale
În Cartea profetului Isaia, termenii legați de dizabilitate sunt folosiți pentru a desemna persoanele cu vicii spirituale. Este evident că autorul folosește cuvintele „orb” și „mut” în sens metaforic, dar sensul negativ este asociat indirect cu aceste caracteristici fiziologice:
„Toți paznicii lui sunt orbi, fără pricepere; toți sunt niște câini muți, care nu pot să latre; visează, stau tolăniți și le place să doarmă.” (Isaia 56:10)
Același lucru îl face și Iisus Hristos atunci când îi mustră pe farisei:
„Nebuni și orbi! Ce este mai mare: aurul sau templul, care sfințește aurul?” (Matei 23:17)
Este din nou evident că Iisus folosește cuvântul „orbi” în sens metaforic, însă nu a prevăzut cum oamenii viitorului vor numi aceste acțiuni o formă de ableism verbal, chiar dacă într-o formă ușoară.
Păcatul ca explicație a dizabilității
Asocierea dizabilității cu păcatul este evidentă în Evanghelia după Ioan. Autorul relatează cum Iisus a vindecat un om care nu putea merge. După aceea, Mântuitorul creștinilor i-a recomandat să nu mai păcătuiască:
„După aceea Iisus l-a găsit în Templu și i-a zis: «Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.»” (Ioan 5:14)
Mai departe, în capitolul 9, Iisus este întrebat:
„Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9:2)
Acest verset se referă la un om pe care apostolii l-au văzut când Iisus a ieșit din templu. Iisus a răspuns că acest orb era orb cu un scop special – pentru a arăta lucrările lui Dumnezeu. Iisus a luat țărână, a scuipat în ea și a uns ochii orbului. Acesta s-a dus, s-a spălat și a devenit văzător.
„Iisus a răspuns: «N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.»” (Ioan 9:3)
Dizabilitatea ca sursă de putere spirituală
Pe de o parte, cuvintele apostolilor indică o credință înrădăcinată conform căreia cauza dizabilității este păcatul persoanei sau al părinților săi. Dar Iisus subminează local acest stereotip, intrând în contradicție cu propriile sale cuvinte anterioare. Se pare că dizabilitatea oamenilor pe care Iisus i-a întâlnit în cale se baza pe providența divină. Cu toate acestea, pentru alți oameni, dizabilitatea rămânea o consecință a păcatului.
În ciuda demonizării dizabilității, așa cum s-a menționat mai sus, caracteristicile fiziologice ale oamenilor puteau fi un semn al providenței divine. Apostolul Pavel scrie despre acest lucru în detaliu:
„Dar Domnul mi-a zis: «Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.» Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12:9-10)
Pavel privește slăbiciunea sa ca pe o forță care crește prin slăbiciune fizică și durere. Aceasta este calea spre perfecțiune, conform lui Pavel. El îl imită pe Iisus, care a fost răstignit pe cruce, a înviat și s-a înălțat. Cel care a fost ultimul va deveni primul. Rănile rămase pe trupul lui Iisus după înviere sunt un simbol al victoriei sale asupra morții. El a biruit porțile iadului și stă la dreapta lui Dumnezeu. Rănile sale au reînviat credința necredinciosului Toma. Prin urmare, slăbiciunea este o forță care reînvie credința.
Concluzii și reflecții moderne
Astfel, în Biblie, dizabilitatea poate apărea ca un semn al vieții păcătoase, ca un semn divin sau ca o alegere divină (ca în cazul femeilor sterile care au dat naștere eroilor biblici). Această perspectivă complexă și uneori contradictorie asupra dizabilității în textele biblice reflectă atitudinile și credințele societății din acea perioadă.
În zilele noastre, rareori observăm cum folosim termeni care discriminează persoanele cu dizabilități. Mai mult decât atât, dizabilitatea servește uneori ca un semn al răului și al înfricoșătorului. Dacă vrem să reprezentăm o vrăjitoare, aceasta va fi o femeie în vârstă cu cocoașă. Joker are cicatrici pe obraji și tulburări psihice. Darth Vader poate exista doar cu ajutorul unui costum.
Aceste reprezentări în cultura populară modernă arată cât de adânc înrădăcinate sunt aceste asocieri negative între dizabilitate și rău sau anormalitate. Este important să recunoaștem și să combatem aceste stereotipuri dăunătoare, care pot contribui la stigmatizarea și discriminarea persoanelor cu dizabilități în societatea noastră.
În același timp, interpretarea paulină a slăbiciunii ca sursă de putere spirituală oferă o perspectivă alternativă și potențial pozitivă asupra dizabilității. Această idee poate fi văzută ca o anticipare a modelelor sociale și ale diversității în abordarea dizabilității, care pun accentul pe valoarea și potențialul unic al fiecărui individ, indiferent de abilitățile sale fizice sau cognitive.
În concluzie, perspectiva biblică asupra dizabilității este complexă și multifațetată, reflectând atât prejudecățile epocii, cât și idei care pot fi interpretate într-o lumină mai progresistă. În interpretarea și aplicarea acestor texte în contextul modern, este esențial să adoptăm o abordare nuanțată, care să promoveze incluziunea, empatia și respectul pentru diversitatea umană în toate formele sale.
Vă invităm să împărtășiți opiniile și experiențele voastre legate de acest subiect complex în secțiunea de comentarii. Ce perspective moderne asupra dizabilității considerați că sunt în armonie cu valorile biblice fundamentale și care sunt în conflict?
Sursa imagini: Unsplash
Etichete: Biblie, dizabilitate, interpretare biblică, incluziune, spiritualitate
Acest articol se bazează pe o analiză atentă a textelor biblice și pe interpretări teologice moderne, dar nu pretinde a fi o autoritate definitivă în domeniu. Cititorii sunt încurajați să consulte surse academice și religioase suplimentare pentru o înțelegere mai aprofundată a subiectului.
