Textul biblic abundă în narațiuni de violență extremă săvârșită de evrei cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Timp de două milenii, creștinii au încercat să atenueze cruzimea biblică, care contrazicea evident retorica evanghelică a lui Isus Hristos, deoarece din perspectiva creștină, acel Dumnezeu din Vechiul Testament era însuși Isus, a doua persoană a Trinității.
Chiar și astăzi, apologeții creștini refuză să folosească termeni compromițători pentru învățătura lor, precum „genocid” sau „epurare etnică”. Există însă cercetători care nu doresc să recurgă la astfel de artificii apologetice. Ei numesc direct acțiunile violente descrise în Biblie drept genocid și critică bibliștii care apără textul biblic de astfel de critici. Un astfel de cercetător a fost specialistul în „religie și violență” Hector Avalos. În 2012, acesta a publicat un articol în care a enumerat numele cercetătorilor Bibliei care justifică genocidurile biblice.
Exemple de genocid în Biblie
Primul exemplu pe care îl oferă este un fragment din cartea biblică Deuteronom, capitolul 7, unde Dumnezeu îndeamnă la epurare etnică (alungarea popoarelor de pe teritoriile în care locuiesc) și genocid:
(1-6) Când te va aduce Domnul, Dumnezeul tău, în țara în care mergi ca s-o stăpânești, și va izgoni de la fața ta neamuri numeroase: hetiții, ghirgasiții, amoriții, canaaniții, fereziții, heviții și iebusiții, șapte neamuri mai numeroase și mai puternice decât tine, și ți le va da în mâinile tale Domnul, Dumnezeul tău, și le vei bate, atunci să le nimicești cu desăvârșire, să nu închei legământ cu ele și să nu le cruți; să nu te încuscrești cu ele: să nu dai pe fiica ta după fiul lor și să nu iei pe fiica lor pentru fiul tău; căci ar abate pe fiii tăi de la Mine, ca să slujească altor dumnezei, și atunci mânia Domnului s-ar aprinde împotriva voastră și te-ar nimici îndată. Ci iată cum să vă purtați cu ele: să le dărâmați altarele, să le sfărâmați stâlpii idolești, să le tăiați copacii sacri și să ardeți în foc chipurile cioplite ale dumnezeilor lor; căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău: Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului.
În altă carte, 1 Samuel (capitolul 15), se prezintă un exemplu de genocid deja înfăptuit:
(1-3) Samuel i-a zis lui Saul: „Domnul m-a trimis să te ung ca rege peste poporul Său, peste Israel; ascultă dar ce spune Domnul. Așa vorbește Domnul oștirilor: Mi-am adus aminte de ceea ce a făcut Amalec lui Israel, cum i s-a împotrivit în drum când ieșea din Egipt. Du-te acum, bate pe Amalec și nimicește cu desăvârșire tot ce-i al lui; să nu-l cruți și să omori bărbați și femei, copii și sugari, boi și oi, cămile și măgari.”
În cele din urmă, Saul a ucis majoritatea amaleciților, dar a cruțat pe unii dintre ei. Pentru aceasta, profetul Samuel l-a acuzat pe Saul, deoarece nu a îndeplinit complet porunca lui Dumnezeu. O poveste similară se găsește în capitolul 31 din Cartea Numerilor.
În Cartea lui Iosua, succesorul lui Moise, Iosua, a ucis toți locuitorii Ierihonului, cu excepția lui Rahav și a rudelor sale, deoarece Rahav l-a ajutat pe Iosua să cucerească orașul. Iosua ia toată averea, ucide femeile și copiii, astfel subminând ideea că autorii Bibliei prețuiau întotdeauna viața umană mai presus de bunurile materiale.
Dacă asemenea acte ar fi fost comise de o persoană nebiblic, ele ar fi stârnit condamnarea din partea creștinilor, ceea ce ar fi justificat. Cu toate acestea, în cazul exemplelor biblice, mulți apologeți creștini încearcă să justifice exemplele descrise mai sus.
Cum justifică creștinii genocidurile din Biblie
Din perspectiva lui Toma d’Aquino, războaiele biblice reprezentau evenimente „mistice”, spre deosebire de războaiele asiriene și romane. Toma îndeamnă la o interpretare nu literală a acestor povești, ci alegorică. Acest lucru este logic în cadrul eticii creștine a lui Toma, altfel nu există o posibilitate adecvată de a reconcilia faptele profeților și liderilor din Vechiul Testament cu cuvintele lui Isus Hristos despre iubirea față de aproapele și dușmani.
În acest caz, nu contează dacă genocidurile descrise în Biblie sunt istorice sau nu. Important este că mulți creștini cred în istoricitatea acestor evenimente și le justifică. Ei aduc presupuse dovezi arheologice și istorice în favoarea realității Potopului universal, a cuceririi Canaanului de către Iosua și a altor narațiuni biblice. Printre aceștia se numără apologetul Gleason Archer, care a susținut că Dumnezeu i-a folosit pe israeliți pentru a distruge canaaniții „periculoși”, ajutând astfel la însănătoșirea societății umane. De menționat că naziștii din mijlocul secolului XX își permiteau să gândească în același mod despre grupurile etnice pe care le disprețuiau.
Teologul Reuben Torrey raționa în mod similar:
Exterminarea copiilor canaaniți a fost nu doar un act de milă și dragoste față de întreaga lume; a fost un act de dragoste și milă față de însăși copiii.
Această abordare persistă încă în apologetica modernă, de exemplu, în raționamentele teologului William Lane Craig:
Mai mult, dacă credem, așa cum cred eu, că harul lui Dumnezeu se extinde asupra celor care mor în pruncie sau în copilăria timpurie, atunci moartea acestor copii a fost, de fapt, mântuirea lor. Suntem atât de atașați de o viziune lumească pământească, naturalistă, încât uităm că cei care mor sunt fericiți să părăsească acest pământ pentru o bucurie cerească incomparabilă. Prin urmare, Dumnezeu nu le face rău acestor copii luându-le viața.
Apologetica mai umană
Printre apologeții creștini există cei care resping istoricitatea unor sau a tuturor episoadelor biblice legate de genocid. În loc să justifice genocidul biblic, ei consideră că acesta nu a existat niciodată și, prin urmare, nu există nimic de justificat. Astfel de apologeți continuă o tradiție îndelungată potrivit căreia cultura biblică are o superioritate morală față de alte culturi din Orientul Apropiat.
Parțial, această nouă abordare a negării istoricității genocidului poate fi consecința faptului că arheologia nu a putut confirma majoritatea relatărilor biblice. Prin urmare, se afirmă că episoadele de genocid pot reflecta povești de război standardizate și stereotipice, pline de exagerări, dar care nu descriu neapărat evenimente reale.
Cu toate acestea, selectivitatea negării arată, de asemenea, că aversiunea etică față de genocid începe să tulbure conștiința morală a bibliștilor contemporani. Acest lucru îl îngrijorează atât de mult pe teologul C.S. Cowles, încât acesta a sugerat excluderea Vechiului Testament din canonul Bibliei.
Critica lui Hector Avalos
Hector Avalos, la rândul său, consideră că Noul Testament poate fi, de fapt, mai crud decât Vechiul Testament. Dumnezeul Vechiului Testament poate dori să provoce durere și să ucidă, dar aceasta se referea la viața pământească. Dacă citim literal, Isus Hristos propune torturarea cu foc veșnic a celor care nu-i plac (Matei 25:41).
Astfel, violența din Noul Testament crește la infinit atât cantitativ, cât și calitativ. Având în vedere că, în cele din urmă, violența va fi aplicată oamenilor considerați răi, se poate spune că Isus a predicat „violența amânată”, nu non-violența.
Dacă revenim la poziția apologeților conform căreia genocidurile biblice nu sunt istorice pentru că nu există dovezi arheologice care să le confirme, trebuie să remarcăm inconsecvența lor în faptul că nu menționează dovezi arheologice care să confirme narațiunile biblice considerate de ei corecte și moralmente acceptabile.
Hector Avalos concluzionează că nu contează dacă genocidul a fost vreodată comis sau nu. Istoricitatea genocidului din Biblie este o manevră de distragere a atenției. Important este că principiul genocidului a fost aprobat de mulți autori biblici.
Afirmația că declarațiile antice ale autorilor biblici privind intențiile genocidare sunt etice neutre sau irelevante, deoarece nu au fost niciodată puse în practică, nu este moralmente acceptabilă. E posibil să fie adevărat că nu toate sentimentele genocidare s-au materializat vreodată în istorie. Dar la fel de adevărat este că fiecărui act genocidare i-au precedat sentimente genocidare. Biblia nu este lipsită de aceste sentimente genocidare, iar istoria creștină abundă în acte violente genocidare și antisemite, în care Biblia a fost folosită ca autoritate.
Nu va ajuta nici afirmația că nu putem judeca autorii biblici conform standardelor etice contemporane. Adevărul este că judecăm întotdeauna textele antice după standardele noastre etice actuale. Suntem obligați să facem acest lucru pentru a îmbunătăți moralitatea timpului nostru. Apologeții creștini înșiși folosesc această tehnică pentru a demonstra superioritatea morală a Bibliei față de morala asirienilor și canaaniților.
Situația apologeților se complică prin faptul că pentru ei Biblia nu este doar un text despre cum se trăia în trecut, ci și un text sacru, un reper moral și un ghid de acțiune. Nimic similar nu putem spune despre poveștile de război ale asirienilor și babilonienilor.
Hector Avalos consideră că politica de toleranță față de astfel de narațiuni, chiar dacă sunt descrise în cărți sacre, nu este justificată. Din punctul său de vedere, orice colecție de cărți care măcar o dată sau într-o parte aprobă genocidul, conceptual sau pragmatic, nu ar trebui considerată ca o autoritate culturală sau morală contemporană.
Ce ne spune Biblia despre dreptatea divină și violență
Când vorbim despre narațiunile violente din Biblie, trebuie să luăm în considerare contextul istoric și cultural în care au fost scrise aceste texte. Orientul Mijlociu antic era o regiune marcată de războaie și conflicte permanente între popoare. Textele biblice reflectă realitățile dure ale epocii respective, dar interpretarea lor necesită o abordare nuanțată.
Mulți teologi contemporani subliniază că pasajele care descriu violența din Vechiul Testament trebuie citite prin prisma revelației complete oferite de Noul Testament. Învățăturile lui Isus despre iubirea față de dușmani și non-violență reprezintă punctul culminant al revelației divine și oferă cheia pentru înțelegerea corectă a întregii Scripturi.
Este important să înțelegem că textele biblice au fost scrise într-un limbaj și într-un cadru cultural specific epocii lor. Utilizarea imaginilor hiperbolice și a limbajului războinic era o practică obișnuită în literatura antică a Orientului Mijlociu. Acest lucru nu justifică genocidul sau violența, dar ne ajută să înțelegem de ce apar astfel de pasaje în textul biblic.
Dezbaterea privind justificarea etică a pasajelor violente din Biblie rămâne deschisă în comunitățile academice teologice. Indiferent de pozițiile diferite ale teologilor și cercetătorilor, este clar că societatea modernă respinge genocidul și violența extremă ca instrumente de politică sau ca expresii ale voinței divine.
Vă invităm să participați la această dezbatere complexă și să vă formați propria opinie informată despre interpretarea corectă a acestor pasaje biblice controversate. Împărtășiți-vă gândurile în comentarii și contribuiți la un dialog constructiv despre etică, religie și interpretarea textelor sacre.
Sursa imaginii: Unsplash
Etichete: Biblie, genocid, creștinism, apologetică, teologie, etică religioasă
Disclaimer: Acest articol este destinat exclusiv scopurilor informative. Nu promovează sau justifică în niciun fel violența sau discriminarea bazată pe credințe religioase sau apartenență etnică.
