Vizitând un muzeu în care sunt expuse statui antice, mulți observă o caracteristică aparte: majoritatea dintre ele nu au nas. La prima vedere, acest lucru pare rezultatul unor deteriorări accidentale. Cu toate acestea, motivele sunt mult mai profunde și mai interesante.
Experții de la portalul istoric Tales of Times Forgotten afirmă că nasul și alte părți proeminente ale statuilor sunt cel mai adesea distruse de trecerea timpului. Totuși, în unele cazuri, absența nasului a fost un act intenționat.
Distrugerea rituală și execuția simbolică
În culturile antice, în special în cea egipteană, exista credința că o statuie poartă în ea „spiritul” sau „esența” persoanei sau zeității reprezentate. A priva statuia de nas însemna a-i „ucide” forța spirituală, deoarece fără nas figura „nu putea respira”. Astfel, distrugerea nasului reprezenta o anihilare simbolică a spiritului.
Conform unui studiu publicat pe Effaced From History de către profesorul Mark Bradley de la Universitatea din Nottingham, la romani și greci mutilarea statuilor avea o altă motivație. Sculpturile antice erau supuse unui iconoclasm deliberat – erau desfigurate ca parte a unei pedepse simbolice. În antichitate, mutilarea feței era o pedeapsă comună pentru cei vinovați – de la criminali până la conducători detronați. În Egipt exista chiar o așezare numită Rhinocolura („orașul nasurilor tăiate”), unde erau exilați cei pedepsiți.
De exemplu, statuia Afroditei din Muzeul Național de Arheologie din Atena are nasul spart intenționat și o cruce gravată pe frunte. Acest lucru ar fi putut fi legat fie de invidie, fie de apariția unei noi religii care condamna vechea credință păgână.
De ce nasurile și nu altceva?
Nasul este partea cea mai vizibilă și vulnerabilă a feței. Îndepărtarea sa făcea statuia nu doar profanată, ci și fizic „mutilată”, ceea ce amplifica efectul. În plus, deteriorarea nasului era mai simplă și mai rapidă decât distrugerea altor părți ale sculpturii.
Decapitarea statuilor
Capul este, de asemenea, un simbol puternic, iar deteriorarea sa este deosebit de eficientă pentru a demonstra răsturnarea puterii și subminarea autorității.
Unul dintre curatorii departamentului de antichități de la cel mai mare muzeu „J. Paul Getty” din California, Kenneth Lapatin, a declarat într-un interviu pentru New York Times:
„Nu am date exacte, dar acum avem mult mai multe fragmente, cum ar fi capete sau părți ale corpului, decât statui complet conservate.”
Paralele cu prezentul
Este interesant că practica distrugerii statuilor ca simbol al protestului și al răsturnării autorităților există și astăzi. Exemplele includ demolarea monumentelor colonizatorilor și comercianților de sclavi din diferite țări. În 2020, protestatarii din Martinica (Franța) au dărâmat monumentele lui Victor Schoelcher, iar în Bristol (Anglia) statuia comerciantului de sclavi Edward Colston a fost aruncată în port. Astfel de acțiuni, ca și în antichitate, simbolizează ruptura cu trecutul și condamnarea celor pe care statuile îi glorificau.
Astfel, pierderea nasurilor și a capetelor statuilor antice nu este doar rezultatul timpului și al accidentelor. În multe cazuri, este o acțiune simbolică, reprezentând pedeapsa, răsturnarea și lupta împotriva „puterii” trecutului.
Întrebări frecvente despre statuile antice mutilate
Există vreo modalitate de restaurare a nasurilor lipsă ale statuilor?
Restaurarea nasurilor lipsă este posibilă prin tehnici moderne de conservare, însă muzeele preferă adesea să păstreze statuile în starea lor actuală. Acest lucru permite vizitatorilor să înțeleagă istoria obiectului și evenimentele care au dus la deteriorarea sa. În cazurile rare când se face restaurarea, se folosesc materiale reversibile și documentație detaliată.
Când a început practica mutilării intenționate a statuilor?
Practica mutilării intenționate a statuilor datează din perioada egipteană timpurie, în jurul anului 3000 î.Hr. Aceasta s-a intensificat în perioade de schimbări politice și religioase majore, precum tranziția de la politeism la monoteism în Egipt sau răspândirea creștinismului în Imperiul Roman.
Care sunt cele mai celebre exemple de statui antice mutilate intenționat?
Printre exemplele notabile se numără Sfinxul din Giza, al cărui nas a fost distrus în secolul al XIV-lea, și numeroase statui ale faraonilor egipteni care au fost mutilate sistematic în timpul perioadelor de schimbare dinastică. În Grecia antică, multe statui ale tiranilor au fost desfigurate după răsturnarea lor de la putere.
Există culturi antice care nu practicau mutilarea statuilor?
Da, unele civilizații precum cele din Asia de Est aveau o abordare diferită față de reprezentările artistice. În China antică și Japonia, de exemplu, distrugerea statuilor era considerată un sacrilegiu, indiferent de schimbările politice sau religioase.
Vă invităm să împărtășiți acest articol cu prietenii pasionați de istorie și să ne spuneți în comentarii ce alte aspecte ale artei antice v-ar interesa să explorăm!
Sursa imaginii: Getty Images
Etichete: statui antice, arheologie, istorie antică, mutilare rituală, iconoclasm, conservare artistică
