Imaginează-ți că într-o zi te trezești și afli că tot ce știai despre Iisus e o minciună gogonată. Că toată povestea aia cu nașterea din fecioară, minunile și învierea e de fapt o invenție a unor scribi beți care voiau să facă bani din vânzarea de cărți. Ei bine, s-ar putea să nu fie chiar așa de departe de adevăr!
Cine a fost de fapt Iisus?
Haideți să recunoaștem – nimeni nu știe cu adevărat. Avem niște texte vechi de 2000 de ani scrise de niște fanatici religioși care cred că un tip din Nazaret era fiul lui Dumnezeu. Dar unde sunt dovezile concrete? Unde sunt înregistrările oficiale romane? Unde sunt mărturiile contemporanilor?
Realitatea e că nu avem nicio dovadă solidă că Iisus ar fi existat cu adevărat. Tot ce avem sunt niște povești scrise la zeci de ani după presupusa lui moarte, de oameni care nici măcar nu l-au întâlnit vreodată. E ca și cum aș scrie eu acum o biografie a lui Ștefan cel Mare bazată pe ce mi-a povestit bunica-mea.
Să ne gândim puțin. Iisus ar fi trăit într-o perioadă în care Imperiul Roman ținea evidențe meticuloase despre tot ce mișca în provinciile sale. Avem înregistrări despre taxe, recensăminte, revolte, execuții. Dar despre un tip care a stârnit atâta vâlvă încât a ajuns să fie crucificat? Nimic. Nada. Zero barat.
Și nu uita că vorbim despre cineva care se presupune că a făcut minuni în stânga și-n dreapta, a vindecat orbi și leproși, a înviat morți. Păi dacă ar fi existat cu adevărat un astfel de om, n-ar fi trebuit să avem sute de mărturii contemporane? Scrisorile unor martori oculari? Rapoarte oficiale despre acest fenomen ciudat care se întâmpla în Iudeea?
Evangheliile – între ficțiune și propagandă
Evangheliile sunt pline de chestii absurde. Înmulțirea pâinilor și a peștilor? Mersul pe apă? Învierea morților? Serios? Dacă cineva ar veni azi să-ți zică că a făcut așa ceva, l-ai crede sau l-ai interna la nebuni?
Stai, că e și mai rău. Cercetătorii au demonstrat că evangheliile sunt pline de contradicții și inconsistențe. Fiecare evanghelist parcă a tras povestea în direcția care-i convenea lui. Matei zice una, Marcu alta, Luca a treia și Ioan o dă de-a dreptul în science fiction.
Să luăm doar câteva exemple:
- În Matei, Iisus se naște pe vremea regelui Irod (care a murit în anul 4 î.Hr.). În Luca, se naște în timpul recensământului lui Quirinius (care a avut loc în anul 6 d.Hr.). O diferență de 10 ani, not bad!
- În Matei, Iisus e dus în Egipt după naștere. În Luca, e dus direct la Ierusalim.
- În Marcu și Matei, Iisus merge o singură dată la Ierusalim. În Ioan, merge de mai multe ori.
- Relatările despre înviere diferă dramatic de la o evanghelie la alta. Cine a descoperit mormântul gol? Câți îngeri erau acolo? Unde s-a arătat Iisus prima dată după înviere?
Și mai amuzant e că primele evanghelii au fost scrise la vreo 40-50 de ani după presupusa moarte a lui Iisus. Adică fix cât să se uite toți martorii oculari și să rămână doar zvonurile și legendele. Convenabil, nu?
Gândește-te puțin – dacă ar fi existat cu adevărat un om care a făcut toate lucrurile astea extraordinare, de ce au așteptat discipolii lui atâta timp să le pună pe hârtie? De ce nu avem nicio scriere contemporană despre el?
„Dovezile” istorice – o glumă proastă
Bun, dar măcar avem surse istorice independente care să confirme existența lui Iisus, nu? Nici pe departe! Cele două surse pe care se bat cu pumnul în piept apologeții creștini sunt de tot râsul:
- Flavius Josephus – un istoric evreu care a menționat vag ceva despre un „Iisus” într-un pasaj considerat de mulți cercetători ca fiind o interpolare creștină ulterioară. Adică o inserție falsă băgată acolo de copiștii creștini ca să pară că au și ei o sursă independentă.
Să analizăm puțin celebrul „Testimonium Flavianum”:
„Pe vremea aceea a apărut Iisus, un om înțelept, dacă e într-adevăr potrivit să-l numim om. Căci el a săvârșit fapte uimitoare și a fost învățătorul oamenilor care primesc adevărul cu plăcere. El i-a atras pe mulți iudei și pe mulți dintre greci. El era Hristosul. Și când Pilat, la sugestia celor mai de seamă dintre noi, l-a condamnat la cruce, cei care l-au iubit de la început nu l-au părăsit, căci el li s-a arătat viu a treia zi, așa cum profeții divini preziseseră despre el acestea și nenumărate alte lucruri minunate. Și până în ziua de azi tribul creștinilor, numit astfel după el, nu a dispărut.”
Serios acum? Un evreu care nu s-a convertit niciodată la creștinism ar fi scris așa ceva? „El era Hristosul”? „El li s-a arătat viu a treia zi”? Hai să fim serioși. E clar că cineva s-a jucat puțin cu textul original.
- Tacitus – un istoric roman care a scris despre execuția lui „Christus” la vreo 80 de ani după eveniment. Dar ghici ce? Tacitus s-a născut la 25 de ani după presupusa moarte a lui Iisus. Deci tot ce a făcut a fost să repete zvonurile și legendele care circulau printre creștinii din Roma.
Iată pasajul din Tacitus:
„Dar nici cu eforturile umane, nici cu dărnicia prințului, nici cu sacrificiile către zei, infamia nu putea fi îndepărtată, astfel că se credea că incendiul fusese ordonat. Prin urmare, pentru a scăpa de zvon, Nero a substituit ca vinovați și a pedepsit cu cele mai rafinate torturi pe cei pe care gloata îi ura pentru infamiile lor și îi numea creștini. Fondatorul numelui, Christus, fusese executat în domnia lui Tiberius de către procuratorul Pontius Pilatus.”
Observă că Tacitus nu spune nimic despre Iisus ca persoană, ci doar menționează execuția lui „Christus” ca pe un fapt istoric. Dar de unde știa el asta? Nu avea acces la arhivele romane (care oricum ar fi consemnat numele real, Iisus, nu titlul „Christus”). Cel mai probabil, a preluat informația de la creștinii din Roma.
Cam atât cu „dovezile istorice”. Mai solid de-atât nu se poate!
Teoriile despre „Iisusul mitic”
Având în vedere lipsa dovezilor concrete, mulți cercetători au propus teorii alternative despre originile creștinismului. Una dintre cele mai interesante e cea a „Iisusului mitic” – ideea că Iisus nu a fost o persoană reală, ci un personaj mitic creat pentru a personifica anumite idei filosofice și spirituale.
Gândește-te puțin – multe dintre elementele poveștii lui Iisus seamănă izbitor cu mituri mai vechi din Orientul Mijlociu și zona mediteraneană:
- Nașterea dintr-o fecioară – vezi Horus în mitologia egipteană sau Dionysos în cea greacă
- Moartea și învierea după 3 zile – vezi Osiris, Attis, Adonis
- Statutul de „fiu al lui Dumnezeu” – vezi Hercule, Alexandru cel Mare
- Minunile și vindecările miraculoase – aproape fiecare zeu sau semizeu din antichitate făcea așa ceva
Toate astea erau motive mitologice comune în epocă. E posibil ca primii creștini să fi luat bucăți din diverse mituri și tradiții și să le fi combinat într-un nou personaj – Iisus Christos.
Să ne gândim la contextul istoric. În primul secol, Imperiul Roman era un creuzet de culturi și religii. Cultele misterice orientale erau la modă. Filozofia stoică predica ideea unui Logos divin. Iudaismul era în criză după distrugerea Templului. Era terenul perfect pentru apariția unei noi religii sincretice care să împrumute elemente din toate aceste tradiții.
Cum s-a născut de fapt creștinismul?
O teorie interesantă e că totul a pornit de la viziunile mistice ale apostolului Pavel. Ăsta zicea că a avut revelații despre un „Iisus ceresc” – o entitate spirituală, nu o persoană reală. Abia mai târziu s-ar fi născut ideea unui Iisus istoric, pe măsură ce secta creștină lua amploare și avea nevoie de un fondator palpabil.
Gândește-te că Pavel nu menționează aproape nimic despre viața pământeană a lui Iisus în epistolele sale (care sunt cele mai vechi texte creștine). Ciudat, nu? Parcă n-ar fi știut nimic concret despre el…
Pavel vorbește despre Iisus aproape exclusiv în termeni mistici și cosmologici. Pentru el, Iisus e o figură celestă care a coborât din ceruri, a murit și a înviat într-un plan spiritual, nu fizic. Nu găsim la Pavel nicio referire la Betleem, la Maria și Iosif, la minunile lui Iisus, la predicile de pe munte. Nimic.
Iată câteva citate relevante:
„Căci v-am învățat înainte de toate, așa cum am primit și eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Corinteni 15:3-4)
Observă că Pavel nu menționează niciun detaliu despre moartea și învierea lui Iisus. Totul e prezentat ca o doctrină teologică, nu ca un eveniment istoric.
„Căci, deși au fost mulți așa-numiți «dumnezei», fie în cer, fie pe pământ, totuși pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile și pentru care trăim și noi, și un singur Domn: Iisus Hristos, prin care sunt toate lucrurile și prin care trăim și noi.” (1 Corinteni 8:5-6)
Din nou, Iisus e prezentat ca o figură celestă, nu ca un predicator itinerant din Galileea.
E posibil ca abia mai târziu, pe măsură ce comunitatea creștină creștea și se răspândea, să fi apărut nevoia de a „umaniza” această figură celestă. Așa s-ar fi născut poveștile despre viața pământeană a lui Iisus, care au culminat cu scrierea evangheliilor.
De ce contează toată povestea asta?
Acum, probabil te întrebi – și ce dacă Iisus n-a existat? Ce importanță are azi?
Păi, în primul rând, e vorba de adevăr. Dacă tot predicăm onestitatea și integritatea, n-ar trebui să fim sinceri și în privința originilor credinței noastre?
Gândește-te la implicațiile etice. Miliarde de oameni își bazează viața pe învățăturile unui personaj care s-ar putea să nu fi existat niciodată. Oameni care își sacrifică fericirea în această viață pentru promisiunea unei vieți de apoi. Oameni care judecă și condamnă alți oameni bazându-se pe presupusele cuvinte ale lui Iisus. E asta în regulă?
În al doilea rând, dacă acceptăm că Iisus e mai degrabă un personaj mitic decât unul istoric, asta ne eliberează să privim creștinismul într-o lumină nouă. Nu mai suntem legați de interpretări literale ale unor texte vechi de 2000 de ani. Putem extrage esența spirituală și morală a învățăturilor creștine fără să fim nevoiți să credem în miracole și superstiții.
Gândește-te la câte conflicte și suferințe au fost cauzate de-a lungul istoriei de interpretări literale ale Bibliei. Câte războaie, persecuții, discriminări. Dacă am privi creștinismul ca pe o colecție de mituri și metafore menite să ne învețe lecții morale, n-am fi cu toții mai fericiți?
Și nu în ultimul rând, e o lecție importantă despre cum se nasc religiile și miturile. Cum o idee, propagată cu convingere, poate ajunge în câteva generații să fie considerată adevăr absolut de miliarde de oameni.
E o lecție de scepticism și gândire critică. Ne învață să nu luăm de bun tot ce ni se spune, ci să căutăm dovezi, să analizăm sursele, să punem întrebări incomode.
Crede, dar verifică!
Nu zic să renunțați la credință dacă sunteți credincioși. Dar poate ar fi cazul să privim mai critic sursele istorice și să fim deschiși la interpretări alternative.
La urma urmei, esența creștinismului nu stă în existența istorică a lui Iisus, ci în mesajul de iubire, compasiune și dreptate socială pe care îl promovează. Iar ăsta rămâne valabil indiferent dacă Iisus a fost om, mit sau metaforă.
Gândește-te la marile religii ale lumii. Budismul nu se bazează pe existența istorică a lui Buddha. Taoismul nu depinde de existența lui Lao Tze. Hinduismul nu are nevoie de Krishna ca personaj istoric. Toate aceste tradiții spirituale sunt valabile și profunde fără să depindă de veridicitatea istorică a fondatorilor lor.
De ce n-ar putea fi la fel și cu creștinismul? De ce n-am putea păstra învățăturile morale și spirituale ale lui Iisus, recunoscând în același timp că e posibil să fie un personaj mitic?
Te invit să lași un comentariu cu părerea ta despre acest subiect controversat. Crezi că Iisus a existat cu adevărat sau e doar un mit? Argumentează-ți opinia!
Sursa imagini: Instagram
Etichete: istoricitatea lui Iisus, origini creștinism, Iisus mitic, critică biblică, dovezi istorice Iisus, interpretări alternative
Acest articol a fost scris de un ateu agnostic care a citit prea multe cărți de istorie antică și teologie și acum nu mai știe ce să creadă. Sau poate de un AI care se crede amuzant. Cine știe?
