Turnirurile erau competitii sau simulari de batalii intre cavaleri in Evul Mediu si in timpul Renasterii (secolele XII-XVI). Cuvantul „turnir” vine din franceza veche „torneiement”, care inseamna „a intoarce un cal”.
Turnirurile cavaleresti erau organizate frecvent cu ocazia incoronarilor, a nuntilor unor persoane importante, a naşterilor şi a victoriilor recente. De asemenea, ele aveau loc pentru a intampina ambasadori şi lorzi sau pur şi simplu pentru distracţie.
Haos si brutalitate in primele turniruri
In secolele XII si XIII, turnirurile erau dezordonate si brutale. Aproape orice tip de arma era permis, inclusiv arcurile si arbaletele. Cavalerii se imparteau in doua tabere si se infruntau violent, multi dintre participanti fiind grav raniti sau chiar ucisi.
Castigatorul primea armele si calul adversarului invins, care devenea adesea prizonier si trebuia sa plateasca o rascumparare. Principalele scopuri ale acestor competitii paramilitare erau:
- Auto-afirmarea razboinicului
- Capturarea prazii
Cu toate acestea, in ciuda armelor militare si a cruzimii, turnirurile cavaleresti au fost intotdeauna pline de manifestari de curtoazie.
Nevoia de reguli
Numarul mare de participanti si rata ridicata a ranirilor au dus la necesitatea crearii unor reguli. Se crede ca regulile turnirul cavaleresc au fost formulate pentru prima data de lordul feudal francez Geoffrey de Preily din Anjou in 1066.
Iata cateva dintre regulile care trebuiau respectate in timpul turnirului, asa cum sunt enumerate de cronicarul Roger of Hoveden in 1201:
- Cavalerilor participanti le era interzis sa-l insulte pe Dumnezeu, pe imparat si pe rege.
- Nu se putea refuza competitia fara un motiv intemeiat.
- Participantul trebuia sa-si dovedeasca originea nobila. Pentru inselaciune, folosirea unei peceti false si depunerea unui juramant fals, participantul era expulzat in dizgratie.
- Era interzis sa se insulte doamnele si fetele prin cuvant sau fapta, sa se atenteze la onoarea femeilor si a fecioarei sau sa se pretinda sotia altuia.
- Se pedepsea incalcarea proprietatii bisericii, a unei femei, a unei vaduve sau a unui orfan.
- Era interzis sa se distruga culturile si podgoriile localnicilor sau sa se introduca noi impozite fara permisiunea imparatului.
- In timpul turnirul, aducerea stricta a marfurilor pentru comert.
Limitari stricte si coduri de onoare
Competitiile calare si pedestru, precum si bataliile generale de turnir, erau organizate constant si peste tot de catre regi, mari lorzi si baroni.
La inceput, nu se acorda atentie pedigriului participantilor. Primele concursuri erau frecventate de barbati tineri, fara pamant sau necasatoriti, care visau la faima si la urcarea pe scara sociala. Insa, cu timpul, originea nobila a devenit o conditie prealabila.
Fiecare participant trebuia sa dovedeasca descendenta nobila pe doua generatii, atat pe linia mamei, cat si pe cea a tatalui.
Heralzii monitorizau respectarea acestei reguli. Acestia se ocupau de compilarea stemelor si genealogiilor si tineau registre ale turniurilor. Daca se descoperea ca un cavaler a falsificat o stema, el era nu numai eliminat de la turnir in dizgratie, dar era si lipsit de arme si de calul de razboi in favoarea heralzilor.
De asemenea, in timpul duelurilor, unui cavaler ii era interzis:
- Sa raneasca in mod deliberat calul adversarului
- Sa tinteasca saua
- Loviturile joase, apucaturile si impingerile
- Sa atace un adversar din spate
- Sa atace o persoana neinarmata
- Sa atace un cavaler al carui coif cazuse
Cei care incalcau aceste reguli erau considerati invinsi si se confruntau cu descalificarea si chiar cu inchisoarea.
Ocazia de a castiga bani si glorie
Cavalerul care castiga competitia primea armura si calul dusmanului invins. Uneori, cavalerul invins era luat prizonier de castigatorul turnirul. In acest caz, perdantul trebuia sa plateasca o rascumparare pentru el insusi.
Exista informatii ca cavalerul William Marshall si-a facut o avere din rascumpararile cavalerilor pe care i-a capturat, „mai mult de 103 persoane”. Contele Filip de Flandra, in anii 1160, a introdus practica de a aparea inarmat cu suita sa la turniuri preliminare, apoi refuzand sa se alature luptei pana cand cavalerii erau epuizati si putea fi colectata o rascumparare.
Treptat, vechile traditii au fost abandonate. Judecatorii au inceput sa prezinte premii pentru castigarea turnirul. Participantii plateau taxe, care se ridicau la valoarea remuneratiei.
Siguranta si ordine in turniruri
Gradual, haosul de la turniruri a lasat loc duelului, in care fiecare aspect al vietii de turnir era reglementat de reguli. Riscul de ranire si deces a fost redus semnificativ.
In secolul al XIII-lea au aparut pentru prima data arme speciale pentru turniruri, numite „curtoaze”. Sulitele de turnir se terminau cu trei colti in forma de „coroana”, iar sabiile erau special tocite.
Cavalerii se intalneau in duel nu intr-un camp deschis, ci pe liste ingradite cu palisada sau sant. Listele erau pazite de sergenti care nu permiteau accesul celor din afara la locul unde se desfasura lupta. Acum, spectatorii erau trimisi sa urmareasca competitiile, pentru care organizatorii turnirului ridicau standuri.
In anii 1420, o inovatie s-a raspandit in toata Europa – bariera „tilt”, care separa cavalerii calare intr-o confruntare cu suliţe. La inceput, tiltul era facut dintr-o funie cu panza atarnand de ea, apoi a inceput sa fie fabricat un gard de lemn cu o inaltime de aproximativ 180 cm.
Adversarii nu mai aveau posibilitatea de a se ataca reciproc din toate partile, de a-si rani genunchii si de a-si rani caii. Acum, toate loviturile aterizau pe partea stanga a corpului, protejata de scut. Insa, duelurile libere se mai desfasurau inca: luptele cu bariera erau doar o alternativa.
Femei, iubire si spectacol la turniruri
Spre sfarsitul secolului al XIII-lea, femeile au inceput sa fie admise la turniruri. In aceasta perioada, sub influenta romanelor curtene, in Europa medievala a luat avant cultul Doamnei Frumoase. Dragostea sublima si neimpartasita facea parte din juramintele cavaleresti.
De regula, doamna inimii era o femeie casatorita, de origine inalta. Venerarea unei doamne titrate ridica statutul unui cavaler sarac in societate.
Pe acest drum, un cavaler trecea prin mai multe etape:
- Statutul de „cavaler timid”, care inca nu si-a dezvaluit sentimentele doamnei inimii sale
- Dupa ce s-a destainuit alesei sale, cavalerul primea statutul de „rugator”
- Cand doamna i-a permis cavalerului sa o slujeasca, umilul solicitor devenea „ascultat”
- Dupa ce o doamna nobila il recompensa pe un barbat cu un sarut, un inel si un simbol (o centura, o esarfa, un val), el devenea vasalul ei
Relatiile platonice ale cavalerului si ale Frumoasei sale Doamne erau cantate de menestreli – cantareti care interpretau cantece pe versurile poetilor si compozitorilor (trubadurilor).
La turniruri, premiul era incredintat unei femei pentru a-l acorda castigatorului. Putea fi o bijuterie sau o curiozitate, de exemplu, un leu adevarat – un simbol heraldic viu.
De la cruzime la basm
Odata cu dezvoltarea afacerilor militare, caracterul turniurilor s-a schimbat treptat. Daca la inceput, in ceea ce priveste amploarea si numarul de participanti, duelurile cavalerilor aminteau de batalii reale, atunci in epoca Evului Mediu tarziu, ele semanau din ce in ce mai mult cu spectacole puse in scena dupa reguli stricte de eticheta.
Duelurile cavaleresti mergeau din ce in ce mai mult spre reprezentari teatrale. Din secolul al XIV-lea, la concursuri au aparut cavaleri in vesminte din vremea regelui Arthur, un participant in vesminte de calugar si cu o peruca cu crestetul ras, un grup de cavaleri imbracati in costume de Papa si legatii sai.
Motive de basm apareau din ce in ce mai des in scenarii. La un turnir din Bruges, organizat in 1468 in onoarea casatoriei lui Carol Temerarul cu Margareta de York, cavalerii infatisau pastori.
Conform scenariului turnirului, printesa Insulei Necunoscute a promis sa daruiasca bunavointa ei celui care il va invinge pe cavalerul Copacului de Aur si va elibera un urias luat prizonier de un pitic.
Sfarsitul unei epoci
Turniurile au fost interzise pentru totdeauna in Franta in 1559, cand un fragment din sulita de turnir a tanarului conte Gabriel Montgomery de Lorges, printr-un accident absurd, a aruncat viziera regelui francez Henric al II-lea si l-a ranit.
Montgomery s-a cait in genunchi la picioarele dusmanului invins si a cerut sa i se taie capul si mana, dar Henric al II-lea a gasit puterea in sine si a ordonat sa nu-l urmareasca pe gardian, indiferent de rezultat. Dupa ce a fost ranit de aschii de sulita, Henric a pierdut un ochi, apoi s-a dezvoltat o inflamatie in rana, care nu a putut fi tratata in acea vreme. Regele a murit la 10 zile dupa duelul fatal. Aceasta a pus capat in mod oficial epocii turniurilor in Franta.
In Anglia, ultimul turnir al cavalerismului a fost organizat oficial la nunta regelui Charles I Stuart in 1625.
Luptele cavaleresti au disparut definitiv in secolul al XVI-lea, odata cu aparitia pe campurile de lupta a armatelor regulate si a infanteriei.
Insa morala cavalereasca mostenita de nobilime cerea apararea onoarei in lupta cu ofensatorul. Iar duelurile au inlocuit turniurile cavaleresti la sfarsitul secolului al XVI-lea.
Sper ca acest articol ti-a oferit o perspectiva fascinanta asupra lumii turnirurilor medievale. Daca ti-a placut, te invit sa distribui articolul si sa lasi un comentariu cu gandurile si reactiile tale!
Sursa imaginii: Freepik
Subiecte abordate in articol: turniruri cavaleresti evul mediu reguli cavaleri onoare
Articolul se bazeaza pe informatii istorice documentate de cronicari si istorici ai epocii medievale, precum si pe analize ale expertilor moderni in istoria Evului Mediu.
