Ultima actualizare: 4 iulie 2024
Azi vreau sa vorbim despre ceva ce ma enerveaza maxim: ipocrizia asta blestemata pe care o vedem la parinti. Știti voi, aia pe care o transmit copiilor lor fara sa-si dea macar seama. Și da, recunosc, nici eu nu-s sfant in povestea asta. Dar hai sa ne uitam putin la rahatul asta si sa vedem ce naiba se intampla de fapt.
Inainte sa intram in miezul problemei, vreau sa va zic ceva: toti vrem sa crestem niste plozi de treaba, nu? Adulti de succes, echilibrati psihic, bla bla bla. Dar bagati-va mintile-n cap: cu dublul asta standard pe care-l aplicam, nu facem decat sa le futem creierul copiilor. Le spunem practic: „Fa ce zic eu, nu ce fac eu, ca eu-s sef si tu esti un cacat cu ochi”. Genial, nu?
Acum hai sa dissecam putin mizeria asta si sa vedem ce iese. Pregatiti-va stomacul, ca s-ar putea sa va vina sa vomitati cand o sa realizati in ce rahat ne scaldam cu totii.
1. Minciuna Sfruntata: „Eu Pot sa Mint, Tu Nu”
Ipocrizia la Nivel de Arta
Ba, asta-i cea mai tare faza! Parintii urla de se aud pana-n China: „Nu ai voie sa minti!”. De parca ar fi vreun comandament divin sau ceva. Dar stai asa, ca vine bomba: pe la vreo 6 ani, pustiul incepe sa prinda schema. Mami si tati mint de ingheata apele. Și nu vorbim aici de minciunele nevinovate, ci de minciuni serioase, cu fata curata.
Și ce crezi ca se intampla cand ajunge adolescent? Haos total! Copilul minte ca sa-si apere spatiul personal, iar parintii fac spume la gura. Dar ei? Ei continua sa minta de parca ar fi campioni olimpici la disciplina asta.
Și ce invata copilul din toata mascarada asta? Simplu: poti sa minti daca esti mai tare. Bravo ma, lectie de viata de nota 10!
2. Somnul Sacru: „Tu Dormi Singur, Eu Nu”
Minciuni si Iar Minciuni
Aici e alta poezie frumoasa. Nimeni n-are coaiele sa-i zica copilului adevarul: „Ba, te punem sa dormi singur ca ne incurci si vrem sa ne futem in liniste”. In loc de asta, ii servim pe tava niste rahaturi gen „Esti mare acum, iar copiii mari dorm singuri”.
Stai asa! Daca asta-i adevarul universal, atunci de ce mama si tata, care-s si mai mari, dorm impreuna? E vreo logica aici sau eu sunt prost?
Nu zic sa dormi cu plodu’ pana-i creste barba. Dar macar sa fim sinceri, in pula mea! Explica-i omului de ce doarme singur, nu-l lua de prost.
3. Mancarea ca Instrument de Tortura: „Eu Mananc ce Vreau, Tu ce-ti Dau Eu”
Dictatura Culinara
Asta-i alta nebunie care ma scoate din minti. Copiii nu vor sa manance porcarii sanatoase? Surpriza, in pula mea! Normal ca nu vor. Dar noi, ca parinti destepti ce suntem, ce facem? Ii fortam sa inghita chestii pe care nici noi nu le-am manca daca n-am fi disperati sa slabim.
Și culmea ipocriziei: in timp ce copilul e fortat sa infulece supa si terci, tati isi comanda o pizza cu extra branza. Genial! Și mai e ceva: doar copilul trebuie sa manance la ore fixe, ca-n armata. Parintii? Ei pot sa rontaie oricand le abate.
Și sa nu uitam pedepsele culinare! Ai fost obraznic? Gata, nu mai primesti desert. De parca vreun adult ar fi pedepsit vreodata cu: „Nu mai primesti bere ca ai intarziat la munca!”.
4. Dependenta Digitala: „Eu Stau pe Telefon, Tu Nu”
Ipocrizia 2.0
Asta-i bomba atomica a ipocriziei moderne. Parintii urla ca din gura de sarpe:
„Copilul asta nu face nimic toata ziua, doar sta cu nasul in telefon! Daca i-l iau, face isterie!”
Stai putin, geniule! Cine i-a dat telefonul? Tu, ba! De ce? Ca sa ai liniste, evident.
Dar asta nu-i tot. Hai sa vorbim despre tine, parintele model. Nu cumva si tu stai cu ochii lipiti de ecran 24/7? Ah, dar tu ai o scuza, nu? „E de serviciu”, „Verific ceva important”, „Ma relaxez putin”. Pe dracu’! 99% din timp faci scroll pe Facebook si te joci Candy Crush.
Vrei o solutie? E simpla, dar dureroasa: lasa dracu’ telefonul si ocupa-te de copil. Știu, e greu. Trebuie sa te joci cu el, sa-l distrezi. Esti pregatit pentru sacrificiul asta suprem?
5. Moda ca Instrument de Control: „Eu Ma Imbrac Cum Vreau, Tu Cum Zic Eu”
Dictatura Vestimentara
Aici e alta nebunie care ma face sa-mi vin sa-mi smulg parul din cap. Majoritatea parintilor sunt convinsi ca ei stiu mai bine ce haine trebuie sa poarte copilul. Hainele trebuie sa fie practice, calde si decente. Dar stai asa, unde e punctul ala care zice ca hainele trebuie sa-i placa si copilului?
Și bineinteles, nici vorba ca plodu’ sa aiba vreo parere despre ce poarta parintele. Parintele se imbraca cum vrea pula lui, copilul cum vrea pula parintelui. Logica de fier!
Ce invata copilul din toata mascarada asta? Ca corpul si aspectul lui nu-i apartin. Adauga aici faptul ca parintii decid cand se tunde, cat de des face baie si alte chestii de genul asta. Și ne mai miram de ce unii ajung la 30 de ani si habar n-au ce vor de la viata. Pai cum sa stie, daca toata viata altii au decis pentru ei ce sa manance, ce sa poarte si cand sa se culce?
6. Obligatiile Unilaterale: „Tu Trebuie, Eu Nu”
Dictatura Parentala
Asta-i poate cea mai mare mizerie din toate. Copilul TREBUIE sa faca tot ce-i trece parintelui prin cap. Trebuie sa invete bine, indiferent daca poate sau nu. Trebuie sa-si iubeasca parintii si sa asculte de ei, indiferent daca merita sau nu. Trebuie sa intre la facultate, sa invete un instrument, sa stie o limba straina.
Dar parintele? El nu trebuie nimic. Orice face pentru copil e un act de bunavointa divina. Copilul n-are voie sa ceara nimic, daramite sa pedepseasca parintele pentru vreo greseala.
Ai prins un parinte decent? Felicitari, ai castigat la loteria vietii! Ai nimerit un nebun? Ghinion, puisor. Rabda si taci, ca n-ai ce sa faci.
7. Emotiile ca Moneda de Schimb: „Pe Mine Nu Ma Intereseaza Sentimentele Tale, Dar Tu Trebuie sa-ti Pese de Ale Mele”
Dictatura Emotionala
Asta-i cireasa de pe tort, baieti si fete! Copiii au probleme in a-si gestiona emotiile? No shit, Sherlock! Dar ghici ce? E treaba parintilor sa-i ajute sa treaca peste asta.
Dar stai sa vezi faza tare: adultii pot sa-si dea frau liber emotiilor oricand. Pot sa urle, sa rada isteric, sa planga. Pentru ei exista intotdeauna o scuza logica. Dar copilul? El trebuie sa fie ca o papusa mecanica, sa afiseze emotia corecta la momentul potrivit.
Suntem Toti in Rahat pana la Gat
Bai, si astea-s doar cateva exemple! Sunt sigur ca daca stam sa ne gandim, gasim alte o mie de exemple de ipocrizie parentala. Dar hai sa fim sinceri: suntem toti vinovati intr-o oarecare masura. Important e sa ne dam seama de cacatul in care ne scaldam si sa incercam sa facem ceva in privinta asta.
Asa ca data viitoare cand iti vine sa-i zici copilului tau „Fa ce zic eu, nu ce fac eu”, opreste-te o secunda si gandeste-te: nu cumva ar fi mai bine sa fii tu insuti un exemplu demn de urmat? Știu, e greu. E mult mai usor sa predici decat sa practici. Dar hei, nimeni n-a zis ca parentingul e usor.
Și daca tot ce-am zis aici te-a enervat sau te-a facut sa te simti prost, bravo! Inseamna ca ti-am atins o coarda sensibila. Acum du-te si fa ceva in privinta asta, in loc sa stai si sa te plangi ca „tinerii din ziua de azi nu mai au respect”.
Hai, pa si pusi! Și nu uitati: fiti parinti mai putin ipocriti si mai mult modele demne de urmat. Altfel, ne ducem cu totii pe pula, si noi, si copiii nostri.
