Fascinanta lume a cresterii copiilor! Parca nu era destul de complicat sa fii parinte in vremurile astea turbulente, mai apare si dilema asta spinoasa – cum sa cresti un baiat fara prezenta masculina in casa? Ei bine, dragilor, haideti sa ne aruncam cu capul inainte in aceasta mlastina psihologica si sa vedem ce iese.
Vestea buna: va fi un mascul, garantat!
Sa incepem cu partea pozitiva, ca doar optimismul e cheia, nu? Vestea buna e ca, indiferent cat de mult s-ar stradui mamele si bunicile sa-l transforme in Justin Bieber, baiatul tot baiat va creste. Adica va avea toate atributele fizice specifice sexului masculin – vom avea mustati, vom avea muschi, vom avea… stiti voi ce. Deci din punctul asta de vedere, natura si-a facut treaba.
Problema e ca aici se cam termina si vestea buna. Pentru ca, psihologic vorbind, sansele ca micutul nostru sa devina un „barbat adevarat” sunt cam la fel de mari ca sansele sa castige Romania Campionatul Mondial la fotbal. Adica aproape inexistente.
Psihicul masculin e ca o planta – are nevoie de un mediu propice ca sa creasca
Psihicul masculin e un lucru delicat. Ca sa se dezvolte armonios, are nevoie de un mediu propice, de modele masculine pozitive, de experiente care sa-l caleasca. Și aici intervine prima problema – intr-o familie formata doar din femei, de unde naiba sa apara modelele astea masculine?
Bunicul ar fi putut salva situatia, chiar daca era un pic alcoolic si se certa cu televizorul. Macar era un exemplu de comportament masculin, oricat de imperfect. Dar bunicii din astfel de familii au tendinta nefericita de a da coltul cam devreme. Asa ca ramanem doar cu mamele si bunicile noastre dragi, care fac tot ce pot, dar care pur si simplu nu au cum sa ofere copilului perspectiva masculina asupra lumii.
Constiinta impartita – drama baiatului crescut de femei
Acum imaginati-va cum e sa fii un baietel de 7-8 ani intr-o astfel de familie. Pe de o parte, ai acasa doua femei care iti spun cum e lumea si cum trebuie sa te comporti. Ele sunt legea suprema, nu? Mama si bunica nu pot gresi niciodata.
Pe de alta parte, iesi afara si te joci cu alti baieti. Și realizezi ca ei au o cu totul alta viziune asupra lumii. Pai si acum ce faci? A cui parere e corecta? Cum impaci capra cu varza?
Rezultatul e o confuzie totala si o constanta negociere interioara. Baiatul va trebui mereu sa decida ce e bine si ce e rau, osciland intre valorile feminine de acasa si cele masculine din exterior. E ca si cum ai incerca sa mergi pe sarma in fiecare zi a vietii tale. Obositor, nu?
Relatia mama-bunica: un model „interesant” pentru viitor
Exista o teorie controversata ca relatia mama-bunica e un fel de relatie de cuplu, dar fara partea fizica. Avem acolo toate ingredientele:
- Iubire si ura in doze egale
- Certuri si impacari dramatice
- Plimbari prin casa in neglijeu si lipsa totala a granitelor personale
Baiatul asista la toata drama asta si nu intelege pe cine sa asculte si cine e de fapt „seful” casei. Asa ca invata de mic sa se adapteze si sa incerce sa le multumeasca pe amandoua. Ceea ce, evident, e imposibil.
Viata de adult – in cautarea „mamei-bunicii” perfecte
Ghiciti ce se intampla cand baiatul nostru ajunge la varsta adulta? Exact, va cauta instinctiv o femeie care sa semene cu „mama-bunica” din copilarie. Adica o femeie langa care sa se simta confortabil, protejat, ingrijit.
Problema e ca femeile adulte vor altceva de la un barbat. Vor un partener puternic, responsabil, curajos. Și uite asa ajungem la un conflict major – barbatul nostru nu va intelege niciodata ce vor de fapt femeile de la el. Pentru ca el a fost crescut sa fie un baietel cuminte, nu un barbat adevarat.
Gainile nu pot creste un lup, oricat de mult ar incerca
Titlul asta suna ca o vorba din popor, nu? Pai cam asta e realitatea cruda – oricat de mult s-ar stradui mamele si bunicile sa creasca un „barbat adevarat”, ele pur si simplu nu au cum sa reuseasca. E ca si cum ai incerca sa cresti un pui de lup hranindu-l doar cu graunte.
Sigur, va supravietui si va creste mare si frumos. Dar nu va sti niciodata sa vaneze sau sa traiasca in salbaticie. La fel si baiatul nostru – va creste, va avea o slujba, poate chiar o familie. Dar va ramane mereu cu un gol interior, cu sentimentul ca ceva lipseste.
Exista vreo speranta?
Ei bine, dragilor, exista intotdeauna speranta. Chiar si pentru baietii crescuti doar de femei. Dar e nevoie de multa munca si determinare pentru a depasi tiparele din copilarie.
La un moment dat, barbatul va trebui sa realizeze ca are nevoie sa-si gaseasca propria masculinitate. Sa caute mentori, sa citeasca, sa experimenteze. Sa iasa din zona de confort si sa-si asume riscuri.
Problema e ca zona aia de confort e extrem de confortabila. De ce sa-ti bati capul sa devii „barbat” cand poti ramane un baietel cuminte toata viata? Aici e nevoie de motivatie puternica si de mult curaj.
Concluzie: o problema fara solutie perfecta
Trebuie sa recunoastem ca nu exista o solutie perfecta la dilema asta. Femeile singure vor continua sa creasca baieti, cu sau fara ajutor masculin. Și multi dintre acesti baieti vor deveni adulti functionali si chiar fericiti.
Dar vor ramane mereu cu acea ruptura interioara, cu acel conflict intre valorile feminine si masculine. Vor avea de luptat mai mult decat altii pentru a-si gasi echilibrul si identitatea.
Poate ca solutia e sa fim mai intelegatori si mai empatici cu acesti barbati. Sa intelegem ca au pornit in viata cu un handicap si ca au nevoie de sprijin, nu de critici. Și poate ca societatea ar trebui sa gaseasca modalitati de a oferi modele masculine pozitive copiilor crescuti doar de mame.
Pana una alta, putem doar sa speram ca fiecare „pui” va gasi in el resursele necesare pentru a deveni „lupul” de care are nevoie. Chiar daca drumul va fi mai lung si mai anevoios.
Ce parere aveti voi despre aceasta dilema? Ati crescut intr-o familie doar cu femei sau cunoasteti pe cineva in situatia asta? Impartasiti-va experientele in comentarii!
Subiecte abordate in articol: psihologia copilului, dezvoltare masculina, relatii de familie, educatie
