Ultima actualizare: 11 iulie 2024
Sa-ti dau papucii din start, draga cititorule – sunt o tipa de 38 de ani care de doua decenii cauta un barbat adevarat. Știi tu, genul ala de mascul alfa pe care-l visezi noaptea si care te face sa te simti ca o printesa in bratele lui puternice. Dar ghici ce? Dupa atata timp, inca n-am dat de el. Sunt ca un Don Quijote modern in fusta, luptandu-ma cu morile de vant ale relatiilor esuate si visand la un print care probabil nici nu exista.
Stai asa, sa nu crezi ca sunt vreo disperata care se agata de orice mustacios intalnit pe strada. Nu, dragul meu, eu am standarde. Și nu ma multumesc cu mai putin decat perfectiunea incarnata intr-un barbat. Sunt sigura ca undeva, acolo, exista un tip care bifeaza toate casutele din lista mea de dorinte. Trebuie doar sa-l gasesc inainte sa ajung la menopauza.
Criteriile mele pentru barbatul perfect: O lista imposibila sau doar pretentii normale?
Hai sa-ti spun ce caut eu de fapt. In primul rand, tipul trebuie sa aiba studii superioare. Daca nu poate sa poarte o conversatie despre Dostoievski sau teoria relativitatii, next! Nu de alta, dar am nevoie de stimulare intelectuala, nu doar fizica.
In al doilea rand, trebuie sa aiba pasiuni. Și nu, statul pe canapea uitandu-se la meci nu se pune. Vreau un barbat care sa-mi povesteasca ore in sir despre colectia lui de timbre rare sau despre ultima sa expeditie de alpinism. Ceva care sa-i aprinda o scanteie in ochi, intelegi?
Apoi, evident, trebuie sa aiba o slujba buna. Nu de alta, dar vacantele in Maldive si cina la restaurante cu stele Michelin nu se platesc singure. Sunt o fata cu pretentii, ce sa-i faci?
Și in final, dar nu in ultimul rand, trebuie sa-si doreasca o familie. Casuta cu gard alb, 2.5 copii si un labrador. Clasic, stiu, dar eficient.
Acum, inainte sa ma judeci ca sunt prea pretentioasa, gandeste-te – chiar cer prea mult? Nu vreau decat un barbat educat, pasionat, cu o cariera de succes si care sa-si doreasca o familie. E chiar asa de greu de gasit?
Realitatea cruda: Cand visele se lovesc de zidul realitatii
Ei bine, aparent da. Pentru ca in cei 20 de ani de cand caut barbatul perfect, tot ce am gasit au fost imitatii ieftine. Tipul care parea intelectual rafinat s-a dovedit a fi un impostor care citea doar coperta cartilor. Pasionatul de munte era de fapt dependent de jocuri video. Iar cel cu „cariera promitatoare” inca locuia in subsolul parintilor la 35 de ani.
De fiecare data cand credeam ca am gasit alesul, realitatea ma lovea ca un tren in viteza. Ma trezeam dupa luni sau ani ca trageam singura de relatie, in timp ce el era fericit sa trandaveasca toata ziua. Nu asta imi doream eu de la viata, sa fiu mama unui barbat adult.
Criza varstei mijlocii: Cand ceasul biologic ticaie mai tare ca niciodata
Și uite-asa am ajuns la 38 de ani, singura si disperata. Știu, stiu, ar trebui sa fiu o femeie puternica si independenta care nu are nevoie de un barbat. Dar hai sa fim seriosi – cine vrea sa imbatraneasca singur, inconjurat doar de pisici?
Problema e ca acum, cand in sfarsit stiu ce vreau, barbatii „de calitate” par sa ma ocoleasca. Unii se sperie ca nu am copii (aparent sunt defecta). Altii fug mancand pamantul cand aud ca-mi doresc un plod. Iar restul, ei bine, restul ma considera prea „smart” pentru ei. Cica nu ma pot „controla”. De parca as fi vreun animal salbatic care trebuie imblanzit.
Și mai sunt aia care ma eticheteaza drept „marfa expirata” sau „MILF”. Serios? Asta e tot ce pot oferi barbatii moderni – insulte misogine si reducerea femeilor la obiecte sexuale? Bravo, baieti, chiar v-ati depasit limitele evolutiei.
Solutii disperate pentru vremuri disperate
Acum, probabil te intrebi – ce solutii am eu pentru aceasta criza existentiala? Ei bine, „expertii” in relatii au tot felul de sfaturi „brilliante”:
- Sa-mi scad standardele. Adica sa ma multumesc cu primul tip care nu ma bate si nu bea prea mult. Nu, multumesc, prefer sa raman singura decat sa ma casatoresc cu un „olog si chior”.
- Sa merg la cat mai multe intalniri pana dau de ala potrivit. Pentru ca, nu-i asa, cantitatea se transforma in calitate. Sau cel putin asa zicea Hegel. Dar hai sa fim seriosi – dupa cateva intalniri ratate am nevoie de 6 luni de terapie si o saptamana de betie in Turcia ca sa-mi revin.
- Sa fac un copil singura. Serios? Asta e solutia? Sa aduc pe lume un copil fara tata doar ca sa-mi satisfac eu nevoia de familie? Nu, multumesc. Prefer sa-mi cumpar o pisica.
- Sa merg la biserica si sa ma rog la sfinti pentru dragoste. Pentru ca, evident, divinitatea nu are altceva mai bun de facut decat sa-mi gaseasca mie un iubit.
- Sa „traiesc pentru mine” si sa uit de barbati. Zis de aceleasi persoane care vorbesc non-stop despre relatii si casatorie. Ipocrizie much?
Concluzii amare: Cand speranta moare ultima
Asadar, iata-ma aici, la 38 de ani, inca visand la barbatul perfect care probabil nici nu exista. Ma tem ca voi ajunge sa ma arunc in bratele primului tip decent pe care-l intalnesc, doar din disperare. Și ca peste 10 ani ma voi trezi singura la 45 de ani, poate cu un copil de mana, realizand ca am irosit si ultima sansa la fericire.
Dar stii ceva? Mai bine singura decat prost acompaniata. Poate ca barbatul perfect nu exista. Poate ca trebuie sa accept ca viata nu e un basm si ca nimeni nu e perfect. Sau poate ca trebuie doar sa-mi schimb strategia de dating.
Asa ca, draga cititorule, daca esti un barbat educat, pasionat, cu o cariera de succes si care-si doreste o familie – da-mi un semn. Sunt dispusa sa-mi mai las o sansa. Daca nu, ei bine, cred ca e timpul sa-mi cumpar cateva pisici si sa incep sa tricotez. Se pare ca voi avea mult timp liber de acum inainte.
Și tu, draga cititoare, daca te regasesti in povestea mea – ai grija. Timpul zboara, iar ceasul biologic nu iarta pe nimeni. Fii selectiva, dar nu imposibila. Și mai ales, nu uita sa te iubesti pe tine insati mai intai. Pentru ca, la urma urmei, singura persoana cu care vei fi toata viata esti chiar tu.
