Ultima actualizare: 8 octombrie 2024
Hei, dragilor! Bine v-am gasit la un nou articol semnat de mine, batranul lup de mare al copy-writing-ului romanesc. Astazi o sa va povestesc despre un fenomen fascinant pe care l-am descoperit recent si care m-a lasat cu gura cascata: mascupatia. Dar stati linistiti, nu e vreo boala venerica ciudata sau vreun trend hipsteresc de care n-ati auzit. E ceva mult mai profund de atat si, credeti-ma, merita toata atentia voastra.
Inainte sa intram in miezul problemei, lasati-ma sa va spun cum am ajuns eu sa scriu despre asta. Eram intr-o seara la o bere cu baietii, discutand ca de obicei despre femei, masini si fotbal. La un moment dat, unul dintre amici incepe sa se planga ca nevasta-sa il cicaleste mereu ca nu e destul de barbat. Cica nu castiga destui bani, nu e indeajuns de musculos si nici macar nu stie sa bata un cui in perete. Saracul de el, era vai de capul lui.
Restul grupului a inceput sa-l incurajeze in stil tipic masculin: „Lasa frate, ca femeia-i proasta din fire, nu stie ea ce inseamna sa fii barbat adevarat!”. Dar eu am simtit ca ceva nu e in regula. De ce naiba ar trebui un tip sa se simta prost ca nu corespunde unor standarde arbitrare de masculinitate? Și de aici a inceput aventura mea in lumea fascinanta a psihologiei masculine.
Masculinitatea toxica: bestia care ne otraveste pe toti
Hai sa incepem cu inceputul si sa definim termenii, ca sa stim despre ce vorbim. Primul concept cheie este „masculinitatea toxica”. Suna a ceva ce-ai gasi intr-un laborator secret al vreunui savant nebun, nu? Ei bine, e mai degraba ceva ce gasesti in fiecare zi pe strada, la serviciu sau chiar in propria casa.
Masculinitatea toxica este ca o reteta dezastruoasa care combina cele mai proaste trasaturi stereotipice masculine:
- O lingura mare de agresivitate
- Doua cani pline ochi cu dispret fata de femei
- Un pumn zdravan de aroganta
- Și la final, presaram totul cu o doza zdravana de reprimare emotionala
Amestecati bine toate astea si obtineti tipul alpha, macho man-ul suprem care crede ca e buricul pamantului doar pentru ca are un penis si niste muschi. Știti voi, genul ala care isi face selfie-uri la sala si posteaza citate motivationale pe Facebook despre cum sa fii „un adevarat lider de haita”.
Dar stati asa, ca lucrurile se complica! Apare un nou jucator pe tabla de sah a masculinitatii: mascupatia. Termenul asta ciudat a fost inventat de un psiholog american pe nume Randy Flood. Probabil ca tipul asta s-a trezit intr-o dimineata si si-a zis: „Știi ce lipseste lumii? Inca un termen psihologic complicat!”. Și asa s-a nascut mascupatia.
Mascupatia: cand masculinitatea toxica se intoarce impotriva ta
Deci, ce naiba e mascupatia asta? Pai, in esenta, e ca si cum ai lua toata toxicitatea masculina si ai indrepta-o spre tine insuti. E ca si cum ai fi propriul tau bataus interior, doar ca in loc sa-ti dai pumni fizici, iti dai pumni emotionali. Frumos, nu?
Imaginati-va un tip care se uita in oglinda in fiecare dimineata si isi spune: „Nu esti destul de puternic. Nu castigi destui bani. Nu ai destule femei la picioare. Esti un ratat!”. Asta e mascupatia in toata splendoarea ei. E ca un meci de box cu tine insuti, unde tu esti si boxerul, si sacul de box.
Hai sa vedem cum se manifesta aceasta bestie in viata de zi cu zi a unui barbat obisnuit. Vom analiza trei arii principale in care mascupatia isi face simtita prezenta: stima de sine, expresia emotionala si relatiile interpersonale. Pregatiti-va, pentru ca urmeaza o calatorie in adancurile psihicului masculin!
Stima de sine: cand te compari constant cu Superman
Primul si poate cel mai devastator efect al mascupatiei este asupra stimei de sine. Imaginati-va ca de mic copil vi se spune constant ca trebuie sa fiti un Superman in carne si oase. Puternic fizic, nepasator emotional, curajos pana la prostie, destept ca un calculator si bogat ca un seic arab. Ah, si sa nu uitam: trebuie sa ai succes la femei de parca ai fi ultimul barbat ramas pe Pamant.
Acum, ganditi-va cum ar fi sa traiti toata viata incercand sa atingeti acest ideal imposibil. E ca si cum ai incerca sa alergi un maraton cu o ancora legata de picior. Nu conteaza cat de mult progresezi, mereu vei simti ca nu e suficient.
Am avut un prieten pe vremuri, sa-i spunem Mihai. Tipul era inginer de succes, castiga bine, arata decent. Dar stiti ce facea in fiecare seara? Se uita la poze cu bodybuilders pe Instagram si se lamenta ca el nu arata asa. Il vedeai cum se prabuseste emotional comparandu-se cu niste tipi care isi dedica viata antrenamentelor si steroizilor. Era sfasietor sa-l vezi cum se autodispretuia pentru ca nu arata ca un supererou Marvel.
Și asta e doar varful aisbergului. Mascupatia te face sa te compari constant cu idealuri imposibile in toate aspectele vietii. Nu esti la fel de bogat ca Elon Musk? Ratat! Nu ai atatea femei ca Hugh Hefner in tinerete? Looser! Nu esti la fel de puternic ca The Rock? Slabanog patetic!
E ca si cum ai juca un joc video setat pe nivelul cel mai greu posibil, dar fara optiunea de a reseta sau de a salva progresul. Fiecare zi e o noua lupta impotriva unor standarde imposibil de atins. Și ghici ce? Nu exista niciun final fericit, nicio victorie definitiva. Doar o goana nesfarsita dupa perfectiune.
Expresia emotionala: cand plansul e mai rau ca crima
Acum sa trecem la urmatoarea victima a mascupatiei: expresia emotionala. Știti bancul ala vechi cu „barbatii adevarati nu plang”? Ei bine, pentru multi barbati nu e un banc, e un mod de viata. Și e la fel de sanatos ca o dieta bazata exclusiv pe chipsuri si bauturi energizante.
Mascupatia iti spune ca exista doar cateva emotii acceptabile pentru un „barbat adevarat”:
- Furie? Perfect acceptabil. De fapt, e de preferat. Nimic nu spune „sunt masculin” mai bine decat sa dai cu pumnul in perete cand esti suparat.
- Mandrie? Desigur, dar doar daca e legata de realizari stereotip masculine. Ai castigat un concurs de baut bere? Fii mandru! Ai gatit cel mai bun soufflé din viata ta? Mai bine pastrezi asta pentru tine.
- Plictiseala? Acceptabil, dar doar daca e exprimata printr-un mormait nearticulat.
Dar vai de tine sa incerci sa exprimi altceva! Tristete? Esti o papusa! Frica? Ce esti, un soricel? Vulnerabilitate emotionala? Mai bine ti-ai preda cardul de barbat si ti-ai cumpara o rochie!
Am avut un coleg pe vremuri, Cristi il chema. Tipul era dur ca piatra. Intr-o zi, i-a murit cainele cu care crescuse. Știti ce a facut? S-a dus la munca de parca nimic nu s-ar fi intamplat. A stat acolo 8 ore, zambind fortat si prefacandu-se ca totul e in regula. Cand l-am intrebat daca vrea sa vorbeasca despre asta, mi-a spus cu o voce tremuranda: „Barbatii adevarati nu plang dupa caini”. Apoi s-a dus acasa si a baut pana a cazut lat, pentru ca aparent asta e o modalitate mai „masculina” de a face fata durerii.
Și asta e tragedia mascupatiei. Te face sa-ti negi propria umanitate. Sa-ti reprimi emotiile pana cand ele explodeaza in cele mai distructive moduri posibile. E ca si cum ai incerca sa tii un vulcan sub presiune. Poti sa reusesti pentru o vreme, dar mai devreme sau mai tarziu, totul va erupe violent.
Relatiile interpersonale: singur si „puternic”
Ultimul, dar nu cel din urma, este impactul devastator al mascupatiei asupra relatiilor interpersonale. Pentru ca, stiti voi, nimic nu spune „sunt un barbat puternic si independent” mai bine decat izolarea sociala si emotionala completa.
Mascupatia iti sopteste constant la ureche ca apropierea emotionala e pentru slabi. Ca a avea nevoie de cineva e un semn de slabiciune. Ca un „adevarat barbat” e ca un lup singuratic, puternic si independent. Suna romantic, nu? E ca un western prost, unde eroul pleaca mereu singur in apus, lasand in urma o multime de inimi frante si relatii nerealizate.
Am avut un unchi, sa-i spunem Vasile, care era intruchiparea acestui ideal toxic. Tipul era mandru ca nu avea prieteni apropiati. Se lauda ca nu a plans niciodata in fata altcuiva. Cand sotia lui a murit, a refuzat orice fel de sprijin emotional. „Sunt destul de puternic sa trec singur prin asta”, spunea el. Știti unde e acum? Singur intr-un apartament, uitandu-se la televizor toata ziua si plangandu-se ca nimeni nu-l viziteaza. E trist, dar e rezultatul direct al anilor de mascupatie autoimpusa.
Și nu e vorba doar despre relatiile romantice sau de prietenie. Mascupatia afecteaza toate tipurile de relatii. La locul de munca, un barbat care sufera de mascupatie va evita sa ceara ajutor sau sa recunoasca ca nu stie ceva. Va prefera sa se chinuie singur sau sa faca greseli majore decat sa-si „piarda din masculinitate” cerand sfaturi.
In relatiile romantice, mascupatia poate fi un adevarat dezastru. Imaginati-va un tip care nu poate sa-si exprime emotiile, care vede orice vulnerabilitate ca pe o slabiciune si care crede ca a avea nevoie de partenera sa e un semn de slabiciune. Suna ca reteta perfecta pentru o relatie de lunga durata, nu? Ironic, stiu.
Concluzie: Iesirea din capcana mascupatiei
Deci, ce facem cu toata nebunia asta? Cum scapam de mascupatie? Ei bine, primul pas e sa recunoastem ca exista o problema. Sa admitem ca poate, doar poate, nu e cel mai sanatos lucru sa ne reprimam toate emotiile si sa incercam sa traim ca niste roboti hipermasculini.
Al doilea pas e sa incepem sa redefinim ce inseamna sa fii barbat. Poate ca puterea adevarata nu sta in a-ti reprima emotiile, ci in a avea curajul sa le exprimi. Poate ca adevarata independenta nu inseamna sa fii singur, ci sa ai relatii sanatoase si echilibrate.
Și poate cel mai important, trebuie sa invatam sa fim mai blanzi cu noi insine. Sa acceptam ca nu trebuie sa fim perfecti pentru a fi „barbati adevarati”. Ca e ok sa ai zile proaste, sa ceri ajutor, sa plangi cand simti nevoia.
In final, mascupatia e ca o camasa de forta pe care ne-o punem singuri. E timpul sa incepem sa o desfacem, incet dar sigur. Pentru ca, la urma urmei, ce e mai masculin decat sa ai curajul de a fi tu insuti, cu toate imperfectiunile si vulnerabilitatile tale?
Asa ca, dragii mei cititori, data viitoare cand simtiti nevoia sa va comparati cu vreun ideal imposibil de masculinitate sau sa va reprimati emotiile, opriti-va o clipa. Respirati adanc si amintiti-va: sunteti mai mult decat suficienti asa cum sunteti. Și asta, prieteni, e cea mai mare putere pe care o puteti avea.
Hai sa ridicam un pahar (sau o cana de ceai, pentru ca si barbatii adevarati pot sa bea ceai) pentru o noua era a masculinitatii. Una in care sa fim liberi sa fim noi insine, cu toate complexitatile si contradictiile noastre. Pentru ca asta inseamna cu adevarat sa fii barbat: sa ai curajul de a fi autentic, indiferent de ce spune societatea.
Și cu asta, dragii mei, inchei acest manifest impotriva mascupatiei. Sper ca v-a dat de gandit si poate chiar v-a facut sa zambiti pe alocuri. Pana data viitoare, aveti grija de voi si nu uitati: e ok sa nu fiti ok tot timpul. Asta ne face umani, nu slabi.
