Zi de zi ma lovesc de aceeasi placa tocita: „Fara religie, societatea s-ar prabusi intr-un haos moral total”. Ca chipurile e nevoie sa ne rugam mai mult si sa ne inchinam mai des ca sa construim o lume mai sigura si mai placuta pentru oamenii cinstiti. Baliverne! Realitatea ne arata cu totul altceva.
Sa fim seriosi – societatile dominate de gandirea religioasa, cu legislatie bazata pe dogme si persecutarea necredinciosilor, nu au excelat niciodata prin standarde morale inalte sau siguranta publica. Ba dimpotriva, violenta era la ea acasa. Iar studiile recente din SUA arata clar ca in statele cu mai putini credinciosi se comit mai putine infractiuni. Cand criticii aduc in discutie contraexemple precum URSS sau Cambodgia, mi se face mila de logica lor schioapa.
Dar sa lasam deoparte religia pentru moment si sa vorbim despre ce inseamna de fapt morala. Pentru ca aici e buba – confundam niste notiuni fundamentale si tragem concluzii aiuristice.
Morala instinctuala – fundatia comportamentului social
Ca fiinte sociale, avem cu totii o morala de baza, innascuta. O numesc „prima morala” si e simpla: protejeaza-ti grupul, urmeaza-l, asculta de lider, nu-ti ucide semenii si minimizeaza agresiunea fata de ei. Nimic complicat. E morala pe care o regasim si la animalele sociale.
Aceasta morala primitiva se transmite de la o generatie la alta prin traditii si obiceiuri. Lupii isi invata puii cum sa vaneze, maimutele fura caini si ii cresc, invatandu-i pe cei mici ca trebuie sa ai grija de ei. Pentru o viata simpla, aceasta morala de baza e suficienta.
Dar pe masura ce societatea devine mai complexa, cu forme de proprietate si activitati diverse, prima morala nu mai face fata. E greu sa consideri „din acelasi trib” pe toti cei 10.000 de locuitori ai unui oras. Asa ca apar doua concepte noi: morala propriu-zisa si legea. Și e crucial sa intelegem diferenta dintre ele.
Legea – expresia vointei celor puternici
Legea nu are de-a face cu morala. E pur si simplu vointa clasei conducatoare pusa pe hartie. Nu spune ce e bine sau rau, ci doar in ce situatii statul va interveni cu forta in relatiile sociale.
Legea nu zice ca furtul e gresit moral. Ci doar ca daca esti prins furand, vei fi pedepsit asa si asa. Atat si nimic mai mult. E un algoritm care spune cand si cum va fi aplicata forta de constrangere a statului.
Morala, in schimb, e despre ce e bine si ce e rau. Despre ce ar trebui si ce nu ar trebui sa facem. Legea e doar vointa sefului pusa intr-o forma complexa si rigida. De aceea se si potriveste cu orice tip de morala – pentru ca prima morala ne spune oricum sa ascultam de lider si sa ne temem de cei cu arme.
A doua morala – ratiunea in actiune
Pe masura ce societatea evolueaza, apare ceea ce numesc „a doua morala”. Sunt normele de comportament pe care le dezvoltam singuri, pe parcursul vietii. Evaluandu-ne actiunile si pe ale altora, facand planuri, urmarind binele personal.
In drumul nostru, intalnim o societate complicata, unde nu poti lua pur si simplu ce-ti doresti. Unde exista interesele altora si ale statului. Unde trebuie sa convietuiesti toata viata cu aceiasi oameni. Toate astea ne forteaza sa gandim mai profund.
Asa ne formam propria etica, bazata pe experienta, traditii de grup si capacitatea de a anticipa consecintele actiunilor noastre. Cu cat relatiile sociale sunt mai complexe si gandirea mai analitica, cu atat aceasta etica e mai sofisticata. Și, surprinzator, cu atat devenim mai buni cu cei din jur.
De ce? Pentru ca pe termen lung asta ne e benefic. Plus ca nu ne percepem ca indivizi izolati – avem oameni dragi al caror bine devine parte din binele nostru.
E amuzant cand credinciosii imi spun ca moartea face toate eforturile fara sens. Chiar nu au pe nimeni de iubit? Sau iubirea lor e atat de perversa incat cand nu mai sunt in preajma, cei dragi devin brusc straini? O forma bolnavicioasa de egocentrism, pe langa diagnosticul principal.
Oricum, urmarind binele propriu si al celor dragi, planificand pe termen lung, omul ghidat de a doua morala e capabil de lucruri remarcabile. In Biblie, astfel de oameni sunt numiti drepti ai Vechiului Testament.
Din imbinarea primei si a doua morale se naste morala noastra personala. Unele lucruri le facem instinctiv, altele dupa o analiza atenta. Eu sunt adeptul celei de-a doua morale, dar nu neg importanta primeia – multe actiuni, mai ales fata de alte fiinte, le fac nu pentru ca m-am gandit profund, ci pentru ca altfel m-as simti fizic inconfortabil.
A treia morala – iluzia in care ne complacem
Dar ce e cu aceasta a treia morala? Aici e partea interesanta. A treia morala e iluzorie. Pentru simplul motiv ca morala reala e cea dupa care oamenii se comporta, nu cea pe care si-o imagineaza.
Am scris candva un articol despre adevaratele valori morale ale Rusiei – si sunt socant de simple. Bani, umilirea altora si lingusirea superiorilor – de sute de ani, acest cocktail toxic iti asigura avantaje reale in societate. Iar „pazitorii moralitatii” cu barbi lungi au dat mereu dezlegare pentru astfel de comportamente.
A treia morala apare cand proclamam anumite norme de comportament ca valori absolute. „Asa e corect!” De ce? „Dumnezeu stie!” Da, da, si noi va vom spune ce zeu si cum sa-l venerati.
Și pentru ca suntem fiinte comunicative, capabile atat sa mintim cat si sa credem minciuni, ni se pare sincer ca daca vorbim mult despre ceva, acel ceva exista. Mai ales cand e vorba de cum ar trebui sa ne comportam.
Asa apar oameni care proclama idealuri inalte, pline de sacrificiu de sine… ramanand in acelasi timp mincinosi, agresivi si hoti. Ca niste maimute.
Cand constiinta e ocupata de credinta, a doua morala nu mai are ancora in planificarea pe termen lung. Omul chiar nu intelege consecintele reale ale actiunilor sale si e fortat sa se bazeze pe prima morala.
Daca exista o comunitate, o secta, un grup unit – se comporta decent. Daca nu – da frau liber propriei lacomii si agresivitati innascute. Și ajungem intr-o societate a ipocriziei totale. Adica in prezentul nostru.
Unde oamenii declara cu indarjire idealuri morale inalte si aproape niciodata nu le respecta. Pentru ca a treia morala nu functioneaza. Mai mult, ea e mai degraba o incarnare a legii, nu a moralei.
Falimentul moralei religioase
Va amintiti cum se numea vechiul cod de legi iudaic? Lege. Iar eu explicam mai devreme ca legea nu are legatura cu morala. E despre cand va fi folosita forta de constrangere.
La fel e pozitionata si Legea Biblica – sunt reguli pentru care Dumnezeu (personal si direct) va aplica pedepse – necazuri, boli si focul gheenei. Ultimul dupa moarte, desigur.
Și acest „dupa moarte” nu e intamplator. S-a observat rapid ca ticalosii si nemernicii traiesc foarte bine. Mai ales intr-o societate dominata de a treia morala. Nu-i pedepseste Dumnezeu!
Iar viata celui care urmeaza Legea nu e deloc fericita si implinita. Unde sunt recompensele divine? Unde e macar un pic de ajutor?
Nimic. Și asta trebuie cumva justificat. De exemplu, inventand pedepse de dupa moarte. Dar nici asta nu functioneaza prea bine. Ce functioneaza e constrangerea reala si frica, presiunea grupului. Teama ca vecinii vor afla ceva rau despre tine si te vor ostraciza.
Asa s-a mers multa vreme. Din fericire, credinta nu cere respectarea normelor religioase, mai ales a celor morale. Cere ritualuri si sacrificii. De-aia a si prins.
Sunt convins ca ideea initiala a fost nobila. Se vede asta in zoroastrism. Sa oferi ca sprijin moral cele mai avansate realizari ale gandirii umane. Sa scutesti oamenii de drumul lung al greselilor personale si colective.
Dar foarte repede s-a transformat intr-o metoda de a exploata oamenii ca pe niste resurse.
Și, ce e si mai trist, nici macar nu functioneaza. Poti da unui copil o educatie de baza. Ii poti oferi un grup si exemple de urmat. Dar drumul greselilor, al incercarii diferitelor variante de comportament, experienta autocontrolului si a lipsei lui – toate astea le parcurge singur.
Morala nu poate fi impusa
Morala nu poate fi impusa. O astfel de morala, exact ca legea, functioneaza foarte prost. Doar ca in spatele legii sta forta reala a statului, iar in spatele celei de-a treia morale sunt doar povesti absurde care nu se confirma niciodata in realitate.
Rezultatul? A treia morala genereaza cele mai respingatoare forme de nihilism si imoralitate. Pentru ca atunci cand dispare frica de prietenul imaginar si autoritatea unui barbos ciudat imbracat – omul se dovedeste a fi chiar sub nivelul moral al unei maimute.
A fost dezobisnuit sa-si asculte instinctele. Logica lui a fost construita pe actiuni si motive iluzorii. Mintea lui nu s-a obisnuit sa chibzuiasca asupra faptelor, pentru ca mereu existau raspunsuri gata facute. Astfel de oameni sunt infricosatori. Ei sunt cei care cred sincer ca daca nu exista Dumnezeul in care credeau, totul e permis.
Și destrabalarea care se petrece in lume, care ii face pe conservatorii nostri ortodocsi sa se strambe in timp ce-si incheie camasile negre – e consecinta logica a religozitatii exagerate din trecut. Rezultatul inevitabil in conditiile in care, vrand-nevrand, omul stie deja destul incat sa puna la indoiala autoritatile iluzorii.
E timpul sa invatam sa fim oameni. Sa nu ne mai lasam partea animalica a psihicului sa se prostitueze cu autoritati imaginare. Oricat de frumoase ar parea.
Te invit sa-ti pui mintea la contributie si sa analizezi critic propriile convingeri morale. De unde vin ele cu adevarat? Sunt bazate pe ratiune si empatie sau pe frica si supunere oarba? Lasa un comentariu cu parerea ta si hai sa dezbatem acest subiect fascinant!
Sursa imaginii: Unsplash
Subiecte abordate in articol: morala, religie, etica, societate
Articolul se bazeaza pe observatii personale si analize sociologice, fara a cita surse specifice. Reprezinta o opinie si trebuie tratat ca atare.
