Ati visat vreodata la un loc perfect, lipsit de suferinta si moarte, unde sa traiti fericiti pentru totdeauna? Ei bine, ganditi-va de doua ori inainte sa va doriti asa ceva. S-ar putea sa fie cel mai mare cosmar al vostru.
Religiile avraamice ne vand de secole ideea unui paradis etern ca recompensa suprema pentru o viata virtuoasa. Dar hai sa analizam putin aceasta fantezie celesta si sa vedem ce ne-ar astepta de fapt daca am ajunge acolo. Spoiler alert: nu e deloc roz.
Sa incepem cu intrebarea fundamentala: in acest rai ipotetic, ne pastram personalitatea, dorintele si amintirile sau devenim niste creaturi complet diferite? Ambele variante duc la probleme serioase.
Scenariul 1: Ne pastram identitatea
Sa presupunem ca ajungem in rai cu tot cu bagajul emotional si mental acumulat in viata terestra. Suna bine la prima vedere, nu? Pai, nu chiar.
Chinul despartirii de cei dragi
Gandeste-te putin: ajungi in rai, dar cei dragi tie sunt inca pe Pamant sau, Doamne fereste, in iad. Crezi ca vei putea fi fericit stiind asta? Vei suferi ingrozitor dupa ei, iti vei face griji, te vei simti vinovat ca tu esti in rai iar ei nu.
Dar stai, in rai nu exista suferinta, corect? Pai atunci cum rezolvam dilema asta? Avem cateva optiuni, toate la fel de neplacute:
- Dumnezeu te minte ca cei dragi sunt bine si fericiti. Frumos, nu? Tatal ceresc devine expert in fake news si realitate virtuala.
- Ți se sterg din memorie amintirile si legaturile emotionale cu cei dragi. Practic, ti se fura o parte esentiala din identitate.
- Ramai cu amintirile intacte si suferi la nesfarsit. Raiul devine un iad personal.
Nicio varianta nu suna prea divin, nu-i asa? Și asta e doar inceputul problemelor.
Conflicte si antipatii eterne
Sa fim sinceri, fiecare dintre noi are trasaturi de caracter care pot irita sau deranja pe altii. Chiar si sfintii din Biblie se certau intre ei uneori.
Imagineaza-ti acum ca esti blocat pentru eternitate cu oameni pe care nu-i suporti. Pentru ca, stii tu, in rai ajung si pacatosi care s-au pocait in ultimul moment. Talharul de pe cruce e un exemplu clasic – a fost „salvat”, dar oare s-a si schimbat fundamental ca persoana?
Deci avem un rai plin de caractere conflictuale si incompatibile, fortate sa convietuiasca vesnic. Cum rezolvam asta fara sa incalcam liberul arbitru? Ii lasam sa se certe la nesfarsit? Le modificam perceptiile si personalitatile? Ii bagam pe fiecare intr-o bula virtuala separata?
Oricare ar fi solutia, suna mai degraba a cosmar distopic decat a paradis.
Privati de placerile trupesti
Hai sa fim sinceri, multe din bucuriile vietii sunt legate de corp si simturi. Gustul unei mancari delicioase, atingerea persoanei iubite, mirosul florilor.
In rai insa nu mai avem trup fizic. Deci adio placeri senzoriale. Unele religii incearca sa compenseze promitand rauri de vin si fecioare in rai. Dar fara corp, toate astea ar fi doar iluzii, ca intr-o realitate virtuala.
Te-ai gandit vreodata cat de groaznic ar fi sa nu mai simti nimic fizic? Nici macar durere? E o forma de tortura numita deprivare senzoriala si poate duce rapid la probleme psihice severe.
Alternativa ar fi sa ne stergem complet memoria placerilor fizice. Dar asta ar insemna din nou sa ne modifice fundamental personalitatea.
Scenariul 2: Ne transformam complet
Bun, sa zicem atunci ca Dumnezeu ne transforma in fiinte complet noi in rai, fara bagajul emotional si mental al vietii trecute. Problema e ca acea fiinta nu mai esti tu.
Gandeste-te: daca ti se sterg amintirile despre cei dragi, trasaturile de caracter definitorii si experientele senzoriale, ce mai ramane din tine? Practic nimic. E ca si cum ai muri, iar o copie foarte vaga a ta ar trai in locul tau.
Cantitatea de memorie si personalitate pastrata ar fi atat de mica, incat noul „tu” ar fi ca un strain care a vazut un scurt film cenzurat despre viata ta. Acea fiinta ar putea trai fericita in rai, dar nu ar mai fi deloc tu.
Concluzia terifianta
Asadar, dragii mei, sunteti siguri ca moartea e varianta cea mai rea? Ca ar fi atat de groaznic sa disparem pur si simplu, in loc sa ajungem in acest „rai”?
Ganditi-va bine la alternative:
- O eternitate intr-o realitate virtuala frumoasa, dar falsa. Curand ai realiza ca e o iluzie si te-ai lovi disperat de peretii invizibili ai inchisorii tale virtuale.
- Sau poate ti-ar sterge memoria ca e fals. Atunci ai ajunge probabil sa faci lucruri oribile din plictiseala, dupa ce ai epuiza toate placerile „decente”.
- Ori poate ai suferi vesnic din compasiune pentru cei dragi, din conflicte personale nerezolvate, din lipsa totala a senzatiilor.
- Sau pur si simplu ai muri, iar o entitate complet diferita ar mosteni franturi din amintirile tale.
Cu alte cuvinte, religiile avraamice ne promit de fapt moartea. Fie moartea imediata a constiintei, fie o moarte lenta si chinuitoare a personalitatii.
Singurul beneficiu real pe care il ofera e un analgezic social temporar aici, pe Pamant. Atat.
Daca mint, murim oricum. Daca spun adevarul, murim poate dupa chinuri indelungate.
Viata vesnica? O iluzie periculoasa.
Merita oare sa-ti bazezi intreaga existenta pe aceasta promisiune? Sa-ti sacrifici singura viata certa pe care o ai, in speranta unei „recompense” care s-ar putea dovedi cel mai cumplit cosmar?
Gandeste-te bine inainte sa accepti oferta. S-ar putea sa fie cea mai proasta afacere a eternitatii.
Daca acest articol ti-a dat de gandit, distribuie-l si altora. Poate ii va ajuta sa priveasca critic promisiunile religioase si sa aprecieze mai mult viata reala, aici si acum.
Sursa imaginii: Unsplash
Subiecte abordate in articol: religie, rai, viata de apoi, filozofie
Acest articol reprezinta o analiza filozofica personala a conceptului de rai .
