Ai auzit vreodata argumentul ala enervant al credinciosilor care incearca sa explice de ce lumea e atat de nasoala, desi Dumnezeu e chipurile atotputernic si iubitor? „Pai noi avem liberul arbitru”, zic ei cu o expresie de superioritate pe fata. Cica nu poate Cel de Sus sa intervina ca ne-ar incalca liberul arbitru. Asa ca ne lasa sa ne taiem, violam si jefuim unii pe altii in voie, ca doar suntem liberi, nu?
Hai sa disecam putin rahatul asta cu „liberul arbitru” si sa vedem cum sta treaba de fapt. Spoiler alert: e o scuza de doi bani ca sa-l scoata basma curata pe Dumnezeu pentru toata mizeria din lume.
Ce ne-a dat de fapt Dumnezeu?
Sa incepem cu chestiile cu care ne nastem si care nu depind de alegerile noastre. Ce ne-a pus Dumnezeu in dotare de la bun inceput?
In primul rand, avem un creier care se modifica constant – rupe conexiuni vechi si face altele noi. Asta e crucial pentru ca fara antrenament constant, ne pierdem abilitatile cognitive de baza. Ca sa gandesti logic, sa-ti controlezi impulsurile sau sa-ti focalizezi atentia, trebuie sa exersezi chestiile astea zilnic. Altfel, le pierzi.
Nimic nu e pre-programat in creierul nostru. Nici macar limbajul sau gandirea abstracta – le invatam doar traind in societate, printre alti oameni. Degeaba ai credinta sau convingeri puternice daca nu-ti antrenezi constant creierul.
Al doilea lucru „minunat” cu care ne-a inzestrat Dumnezeu e un sistem de alimentare a creierului extrem de prost. Desi consuma 10-25% din energia corpului, creierul are o capacitate limitata de procesare a nutrientilor si eliminare a deseurilor. Practic, nu putem sustine un nivel ridicat de activitate mentala mai mult de 4 ore pe zi. Orice efort in plus duce la epuizare si performante slabe pe termen lung.
Timp de zeci de mii de ani am trait cu deficit cronic de hrana. Creierul pur si simplu nu-si permitea sa functioneze la capacitate maxima – am fi murit de foame inainte sa apara primele semne de dementa.
Al treilea „cadou divin” e ca ne place sa lenevim mental. Creierul nostru recompenseaza lenea si evitarea efortului cognitiv, eliberand canabinoizi endogeni cand nu gandim. De asta ne place atat de mult sa credem in chestii – scapam de efortul de a analiza critic si de a pune la indoiala.
E mult mai usor sa trecem pe „pilot automat” si sa lasam sistemul limbic sa preia controlul. Ăsta e modul animal de functionare, axat pe nevoi de baza: dominare, sex, hrana. Obiective simple care au ajutat speciile sa supravietuiasca milioane de ani si necesita putine resurse mentale.
Și mai avem si o armata de tulburari psihice in populatie. Unii sunt incapabili de empatie si valori morale (psihopatii). Altii au sisteme de valori distorsionate sau halucinatii (tulburari delirante). Iar altii au o degradare lenta a psihicului (tulburari psihotice).
Istericii sunt fascinanti in context religios – pot mima perfect posedarea demonica, revelatiile divine sau extazul mistic. In Evul Mediu, accesele de isterie in masa au dus la executii in lumea catolica, cand calugaritele isi acuzau superiorii de pact cu diavolul.
Și mai avem si o gramada de psihopati functionali – oameni aparent normali dar cu tulburari de personalitate. Gandesc rational dar sunt extrem de neplacuti si manipulatori. Ghici cine sunt candidatii perfecti pentru rolul de „parinti spirituali”?
Pe scurt: creierul nostru e construit in asa fel incat e mult mai usor sa traim ca niste animale primitive decat ca niste fiinte rationale. Efortul mental constant necesar pentru a ramane „umani” e ceva ce creierul nostru incearca sa evite.
In privinta asta, suntem mult mai aproape de maimute decat de vreun zeu atotputernic. Daca vrem cu adevarat sa fim „umani”, ar trebui sa ne concentram pe gandire critica, analiza si luarea deciziilor constiente. Macar asa am avea o sansa sa ne controlam impulsurile animalice.
Dar ghici ce? Religia face exact opusul. Ne cere sa fim „umani” dar ne ofera solutii care ne reduc la stadiul de animale: credinta oarba (care reduce efortul mental), ritualuri (care ne calmeaza dar nu ne dezvolta) si constientizarea constanta a propriei „insignifiante”.
Nu exista nicio porunca de genul „Citeste carti!” sau „Invata mestesuguri noi!” sau „Gandeste cu capul tau!”. In schimb, ni se cere sa nu ucidem, sa nu furam si sa ne iubim aproapele. Cum naiba sa facem asta cu un creier de maimuta care functioneaza doar pe instincte primare? Pai nu avem cum.
Ce a facut Dumnezeu pentru noi?
Hai sa vedem ce masuri „divine” au fost luate ca sa depasim imperfectiunile cu care ne-a creat. Sa trecem peste povestea creatiei – e prea dementa si cruda ca sa merite discutata. Hai sa ne uitam la fapte mai mult sau mai putin istorice.
Deci Dumnezeu:
- A creat o gramada de religii contradictorii in numele lui. Chipurile s-a aratat unor „alesi” ca sa le zica cum sa traim. Dar nu le-a dat niciun instrument sa puna in practica poruncile alea. Ba chiar le-a luat si ultimele farame de gandire rationala.
- S-a aratat doar unor indivizi random care n-aveau cum sa dovedeasca nimic. Cica ca sa nu ne incalce liberul arbitru. Dar n-are nicio problema cu manipularea si violenta pe care acesti „alesi” le practica in numele lui.
- A dat instructiuni vagi si contradictorii, care pot fi interpretate in o mie de feluri. Asa s-au nascut toate sectele si conflictele religioase. Practic, a dat oamenilor si mai multe motive sa se omoare intre ei in numele „vointei divine”.
- Nu a oferit nicio informatie utila sau obiectiva despre lume. Chestii de bun simt gen „nu ucide”, „nu fura” le-am invatat inca din epoca de piatra. Astea-s regulile de baza fara de care nicio societate n-ar putea functiona. Nu e nevoie de interventie divina pentru asta.
Ca trebuie sa ne iubim unii pe altii iarasi nu e o revelatie. Suntem fiinte empatice prin natura noastra. Pana si neanderthalienii isi ingrijeau batranii si bolnavii. E starea normala a psihicului uman.
Dar chestii cu adevarat importante – despre existenta bacteriilor, miscarea placilor tectonice, eruptiile vulcanice, tehnologii agricole sau medicale? Nt! Astea nu trebuie sa le stie muritorii de rand pe care vrea chipurile sa-i salveze.
Despre functionarea creierului nici nu mai zic. Probabil i-a fost rusine sa explice ce lucratura de mantuiala a facut.
Zeii pagani macar le aratau oamenilor cum sa creasca animale, sa prelucreze metalele sau sa construiasca sisteme de irigatii. Puneau accentul pe cunoastere si pe folosirea ei practica. Dumnezeul asta unic al nostru nu se ocupa cu asa ceva.
Pe scurt: ajutorul real oferit de Dumnezeu omenirii e mai degraba negativ decat zero. Daca ne uitam la impactul real al religiei, pare ca Dumnezeu vrea sa ne omoram cat mai mult intre noi si sa ne imbunatatim viata cat mai putin.
Hai sa fim seriosi – o fiinta atotputernica si atotstiutoare ar fi putut face mult mai mult. Liberul arbitru nu e o scuza – orice parinte sau lider se confrunta cu provocarea de a influenta comportamentul altora fara sa le incalce libertatea. Și multi reusesc!
Biblia zice ca ne asteapta un sfarsit groaznic. Și ca Dumnezeu vrea sa evite asta. Dar la fel de prost cum ne-a creat creierul, la fel de prost a conceput si „planul de salvare”.
Deci care-i vina omului de fapt?
Acum ajungem la miezul problemei. Omul e vinovat ca-si lasa creierul sa-i impuna lenea mentala si fizica.
E vinovat ca prefera sa creada in loc sa gandeasca, sa analizeze consecintele si sa ia decizii. Ca in loc de actiuni concrete, asteapta „ajutor divin”. Ca nu munceste productiv si nu invata lucruri noi, asteptand ca autocontrolul sa apara magic din credinta. Ca judeca situatiile doar emotional – imi place/nu-mi place – in loc sa se gandeasca la consecintele reale.
E vinovat ca continua sa caute raspunsuri gata facute si sa se bazeze pe Dumnezeu. Ca persista in credinta in ciuda a tot ce se intampla in jur.
Asta e adevarata vina a omului. Și ar cam fi cazul s-o ia pe calea cea buna. Ca altfel „planul divin” se duce pe pula rau de tot.
Daca ti-a placut articolul asta, da-i un share si lasa un comentariu. Sunt curios ce parere ai – crezi ca liberul arbitru e doar o scuza ieftina sau chiar explica ceva? Hai sa dezbatem!
Sursa imaginii: Social Media
Subiecte abordate in articol: religie, liber arbitru, psihologie, evolutie umana
Articolul se bazeaza pe o analiza critica a argumentelor religioase privind liberul arbitru, coroborata cu date din neurostiinte si psihologie evolutiva.