Te-ai intrebat vreodata de ce ideile frumoase ale comunismului nu reusesc niciodata sa se materializeze in realitate? Ei bine, stai sa-ti spun eu povestea asta, ca prea multe iluzii s-au vandut pe piata ideologiilor politice.
Hai sa incepem cu inceputul. Vorbim aici despre proiectele autentice de stanga, alea care vor sa elimine exploatarea omului de catre om si sa construiasca o societate in interesul majoritatii. Suna misto, nu? Pai da, pentru ca toata lumea simte pe pielea ei cat de nedreapta e societatea in care traim, unde munca multora serveste intereselor unor „alesi”.
Unii neaga asta, altii si-au distrus atat de tare psihicul incat nu mai simt nedreptatea, iar altii viseaza sa ajunga si ei printre „alesi” (uneori pe buna dreptate). Dar exista o problema fundamentala care impiedica acest vis frumos sa devina realitate.
Eroarea de gandire din spatele utopiei comuniste
Ca de obicei, totul pleaca de la o premisa falsa, de la care se trag apoi tot felul de concluzii gresite. Aceasta premisa leaga formarea societatii comuniste de factorul uman, ceea ce duce inevitabil la esec.
Multi dau exemplul prabusirii Epocii de Aur a lui Ceausescu. Și, da, poti sa zici ca a fost rezultatul unor influente externe. Dar hai sa fim seriosi, e o gandire de copil mic sa crezi ca nimeni nu se va opune atunci cand vrei sa schimbi lumea. Crezi ca o intreaga clasa sociala cu putere si influenta o sa stea si o sa se uite cum incerci tu sa o distrugi?
Asa ca hai sa discutam despre aceasta premisa falsa care sta la baza esecului comunismului.
Iluzia puterii colective
Premisa falsa consta in ideea ca marile grupuri de oameni sunt capabile sa ia decizii. Ca sunt capabile sa-si apere interesele si sa le constientizeze. Și e atat de evident ca e o prostie, incat… de obicei nici nu e observata.
Sa incepem cu elementele de baza – un grup de oameni, oricat de mare ar fi, nu are o constiinta si o gandire proprie. Nu ne transformam intr-o retea neuronala – pur si simplu stim sa ne imitam unii pe altii si sa ne raportam comportamentul la cel al celorlalti.
Orice „minte colectiva” inseamna de fapt niste indivizi concreti care iau decizii si stabilesc modele de comportament. Cei care gandesc pentru grup, urmarindu-si propriile interese prin intermediul lui.
Da, interesele lor pot coincide sau chiar corespunde cu cele ale majoritatii. Doar ca majoritatea asta nu e capabila sa le formuleze si nici macar sa le constientizeze.
Pur si simplu pentru ca marea masa nu se gandeste constant la asta. Traieste conform instinctelor si nevoilor biologice.
Utopia omului nou
Dar stai asa! Dar daca am educa si creste oamenii astfel incat majoritatea sa poata face asta? Sa inteleaga si sa-si constientizeze interesele, luand decizii in cunostinta de cauza?
Sa aleaga cine sa le reprezinte interesele, sa monitorizeze serios activitatea alesilor. Sa revoce deputati si sa organizeze referendumuri pentru inlaturarea liderilor abuzivi sau pur si simplu nepotriviti.
Ce-ar fi daca fiecare ar avea pregatire militara si ar putea chiar sa se revolte impotriva unui guvern nedorit si sa instaleze unul nou? La ce ar duce asta? La un dezastru total.
Pentru ca fiecare ar intelege interesele putin diferit. Și legea numerelor mari nu ne ajuta aici – pentru ca o incalcam. Cream un om capabil sa gandeasca pentru intreaga societate.
Și uite asa am ajunge la 18 milioane de oameni, fiecare capabil sa gandeasca la nivel de stat. Și fiecare cu o parere usor diferita. Daca la nivel de obiective interesele mai coincid, la nivel de implementare e haos total.
Lupta intre grupuri cu interese relativ similare. Opozitie. Uneori dura, dar cu intentii bune – sa faca bine tuturor. Și nici nu mai zic de aparitia parazitilor care ar profita de aceste conflicte.
Realitatea cruda a naturii umane
Un stat atat de divizat intern ar fi usor de cucerit de altii – care nu si-au facut astfel de experimente pe propria piele. Sau, in conditii de razboi, contradictiile ar fi inlaturate, iar majoritatea ar fi redusa din nou la nivel de interese biologice, sub dominatia unui singur model „corect” de dezvoltare a societatii.
Care n-ar avea nimic in comun cu puterea poporului, desi ar simula atributele acesteia chiar si la nivel legislativ.
De fapt, organizarea grupurilor de oameni e posibila. Dar doar cand acestia se confrunta constant cu probleme vitale, biologice. Le lipseste mancarea. Sunt in pericol.
In aceste conditii, fiecare incepe sa detina competentele necesare (pentru ca nu exista resurse sa hranesti oameni inutili) si fiecare ia decizii in interesul grupului, care nu tolereaza alte optiuni. Pentru ca urmarile negative sunt simtite imediat de toti.
Vanatorul a mancat singur prada in loc s-o aduca la oala comuna – toti au ramas flamanzi. Cineva a fugit lasand grupul in fata unui pericol – tuturor le e mai greu sa faca fata amenintarii. Și oricum n-are unde sa fuga – singur n-ar supravietui.
Cand nu e nevoie de cunostinte speciale ca sa intelegi ce se intampla. Cand grupul e suficient de mic, iar interesele destul de simple.
Atunci functioneaza auto-organizarea. Atunci nu e nevoie de lideri sau acestia pot fi schimbati usor de majoritate.
Complexitatea societatii moderne
Dar o societate complexa, cu resurse abundente, nu functioneaza asa. Aici majoritatea nu e capabila s-o conduca. Chiar daca ai educa-o indelung si cu rabdare. Chiar daca ai reusi s-o inveti.
De aceea si in era comunista s-a format o casta conducatoare inchisa si inamovibila, iar procedurile electorale erau o farsa. De aceea se impuneau unanimitatea si solidaritatea, care au usurat atat de mult viata conducerii incat aceasta a degenerat rapid.
Atat de mult incat si-a distrus propria sursa de privilegii.
Și uite exemplele Chinei comuniste, Coreei de Nord, Cubei. Nu se poate realiza o societate in care majoritatea sa fie clasa conducatoare. Rezulta o clasa conducatoare care exista pentru propriile interese, dar nu e solidara cu idealurile capitaliste.
Exista vreo solutie?
Exista vreo varianta de iesire din aceasta dilema? Vreun mod de a realiza idealul comunist? Poate voi, cititorii mei, aveti idei mai bune.
Pentru ca, sincer sa fiu, eu nu vad nicio solutie viabila. Natura umana si complexitatea societatii moderne par incompatibile cu utopia egalitarista visata de comunisti.
Dar poate ca gresesc. Poate ca exista o cale de a reconcilia idealurile nobile ale comunismului cu realitatea imperfecta a naturii umane si a sistemelor sociale complexe.
Tu ce parere ai? Crezi ca exista vreo sansa ca proiectele de stanga sa reuseasca vreodata sa-si atinga obiectivele? Sau suntem condamnati la un ciclu perpetuu de incercari si esecuri?
Lasa un comentariu si spune-mi parerea ta. Sunt curios sa vad ce idei aveti voi despre aceasta dilema fundamentala a stangii politice.
Acest articol reprezinta o analiza critica a ideologiei comuniste si a premiselor sale. Scopul sau este de a stimula dezbaterea si gandirea critica, nu de a promova vreo ideologie politica specifica. Cititorii sunt incurajati sa-si formeze propriile opinii informate pe baza unei game largi de surse.
Sursa imaginii: Unsplash
Subiecte abordate in articol: comunism, ideologie de stanga, utopie politica, natura umana
Opiniile exprimate in acest articol se bazeaza pe analiza autorului si nu reprezinta neaparat pozitia oficiala a vreunei organizatii sau institutii.
